Cercetările au început de mai mulți ani, iar studiile pe oameni sunt încă în faze incipientă, însă conducerea companiei este optimistă că în câțiva ani inventarea vaccinurilor și a medicamentelor va semăna cu crearea de software.

„Folosim același cod din patru litere” pentru fiecare vaccin și medicament, spune Bancel, fiind sigur că „putem mări numărul de produse pe care le dezvoltăm într-un ritm care nu a mai fost făcut până acum”, potrivit G4media.ro, care citează Bloomberg. În termen de câțiva ani, Moderna ar putea avea 60 de medicamente și vaccinuri, fie în diferite faze ale studiilor la om, fie aproape de acest punct, susține CEO companiei. 

Moderna a anunțat în urmă cu o săptămână că a început să testeze pe oameni un vaccin antigripal care folosește tehnologia ARN mesager, ca la vaccinul anti-COVID-19. Numărul celor incluși în teste este de 180 de adulți. prin acest studiu clinic se urmărește evaluarea și intensitatea reacției imunitare la un nou vaccin antigripal pe bază de ARN mesager, denumit mRNA-1010.

Gripa este o țintă evidentă pentru compania americană Moderna, iar un vaccin anti-gripal ar putea fi combinat cu cel pentru COVID-19. Și Pfizer/BioNTech a anuțat recent că va începe studiile pentru vaccinul antigripal în acest an. Potrivit unor prime concluzii, teoretic, vaccinul ARN mesager ar putea fi mai eficient decât vaccinurile antigripale clasice, care au o eficacitate de 40% – 60%.

Rămâne de văzut cât de mult se poate extinde tehnologia bazată pe ARN mesager pe piața terapeutică. Pentru tratarea bolilor cronice, companiile  trebuie să demonstreze că pot livra terapiile către organele țintă și că ARNm poate fi administrat în siguranță. 

Directorul general al companiei Moderna, Stephane Bancel, susține că dacă ARN mesager va funcționa în acest caz va lua naștere o nouă industrie pentru tratamente mai multe și diverse, de la boli de inimă, la cancer și până la afecțiuni genetice rare. CEO Moderna este optimist că Moderna va dezvolta produse pentru virusuri ca Nipah și Zika sau HIV.

Vaccinurile experimentale dezvoltate de Moderna sunt în stadii incipiente în studiile pe oameni. Excepție face vaccinul experimentat pentru citomegalovirus, pentru care nu există un astfel de produs. Moderna planifică, de asemenea, în acest an studii la om cu un vaccin împotriva unui alt agent patogen complicat, virusul Epstein-Barr, care provoacă mononucleoză.