MENIU

Șefa FMI, avertisment dur pentru Donald Trump

Politicile protecţioniste ale noii administraţii din SUA vor avea probabil un impact negativ asupra economiei, eclipsând orice efecte pozitive ale măsurilor de stimulare, a afirmat vineri directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

Politicile protecţioniste ale noii administraţii din SUA vor avea probabil un impact negativ asupra economiei, eclipsând orice efecte pozitive ale măsurilor de stimulare, a afirmat vineri directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, la o dezbatere organizată în cadrul Forumului de la Davos, transmite Agerpres.

'Per total, probabil că nu vor avea consecinţe pozitive', a apreciat şeful FMI.

În timpul campaniei electorale, Trump a promis reduceri de taxe şi majorarea cheltuielilor în infrastructură.

Previziunile de creştere ale economiei SUA în acest an au fost îmbunătăţite datorită planificatelor reforme din sectorul fiscal şi a măsurilor de stimulare a economiei.

'Întrebarea noastră este cum aceste măsuri fiscale vor fi combinate cu măsuri comerciale care, cel mai probabil, vor avea un impact negativ', a declarat Lagarde.

Potrivit celui mai nou raport 'World Economic Outlook', publicat luni de FMI, PIB-ul SUA ar urma să urce cu 2,3% în acest an şi cu 2,5% anul viitor, faţă de un avans de 2,2% şi, respectiv, 2,1% previzionat în octombrie.

Mai multe articole despre:
FMI Christine Lagarde