Șef din cadrul Asistenței Sociale și Protecția Copilului, reținut de DNA pentru fapte de corupție
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Vasile Lițiu, șef al Biroului Tehnic și Administrarea Patrimoniului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, pentru săvârșirea unor fapte de corupție.
Mai exact, Vasile Lițiu este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, fals intelectual, uz de fals și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Procurorii au arătat, în ordonanța întocmită, că, în cursul anului 2015, Vasile Liţiu, în calitate de şef al Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul D.G.A.S.P.C. Mureș, a favorizat o societate comercială cu ocazia iniţierii şi organizării a două proceduri de achiziţie având ca obiect furnizarea de autovehicule în beneficiul D.G.A.S.P.C. Mureş.
Concret, Vasil Liţiu e, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi ca urmare a înţelegerilor avute cu un reprezentant al societății respective, a introdus în caietele de sarcini (aferente celor două proceduri de achiziţie privind cumpărarea a 12 autovehicule) o serie de specificaţii tehnice caracteristice doar autovehiculelor comercializate de această societate comercială.
Totodată, specificaţiile tehnice i-au fost furnizate anterior Vasile Liţiu de către reprezentantul societății, aceste acţiuni având ca scop eliminarea concurenţei şi avantajarea societății, în vederea câştigării contractelor de achiziţie publică.
În cazul atribuirii celui de-al doilea contract, Vasile Liţiu a întocmit o notă justificativă în care a atestat fapte necorespunzătoare adevărului, prin care a propus spre aprobare organizarea procedurii de achiziţie prin cerere de ofertă, fapt care s-a şi întâmplat, eludând astfel prevederile legale în materie care stipulau că, în condiţiile respective, procedura obligatorie era licitaţia deschisă.
Ca urmare a activităţii infracționale desfășurate de inculpatul Liţiu Vasile, D.G.A.S.P.C. Mureş a încheiat șase contracte de furnizare autovehicule cu societatea respectivă în valoare totală de peste 600.000 lei fără TVA.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
La data de 18 octombrie 2016, inculpatul Lițiu Vasile a fost prezentat Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.