Educatoare din Capitală, UCISĂ cu sânge rece. Principalul suspect, găsit de polițiști. Unde se ascundea
Criminalul educatoarei a fost prins. Este vorba de fostul soț al femeii, care a fost capturat, luni după-amiază, și a fost dus la audieri. Femeia ucisă avea ordin de protecție împotriva lui.
Poliţiştii Capitalei au depistat, luni, principalul suspect în cazul infracţiunii de omor asupra unei femei, comisă pe data de 12 august. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, acesta se ascundea într-un service auto.
"La data de 12 august, în jurul orei 14,00, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din Sectorul 2 a fost găsită o femeie decedată, care prezenta mai multe răni la nivelul corpului. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost audiate mai multe persoane", arată sursa citată.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.