MENIU

Educația sexuală, interzisă în școlile din România. Ce prevede legea "pentru inocența copilăriei"

<p>Parlamentarii nu vor "educaţie sexuală" &icirc;n şcoli</p>

Legea care interzice educația sexuală în școli este dezbătută marți în plenul Camerei Deputaților.

Legea pentru inocența copilăriei prevede sancționarea profesorilor și a scolilor care predau educație sexuală în absența unui acord scris al părinților.

Proiectul de Lege pentru "Inocenţa Copilăriei" privind interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui a fost adoptată tacit de Senat.

Camera Deputaților este for decizional.

Deputatul Ninel Peia, cel care a depus legea, spune că sunt educația sexuală încurajează pornografia și prozelitismul pentru homosexualitate, iar elevi care au ajuns la psiholog traumatizați de informațiile despre sexualitate primite la școală.

"Sub diferite pretexte, unele de-a dreptul hilare, precum acela că tot mai multe fetiţe de 11 ani merg deja la psiholog ca să-şi trateze problemele din dragoste, sau că prin educaţia sexuală predată unor copii între şase şi zece ani vor fi salvate, ulterior, vieţi omeneşti prin adoptarea unor soluţii contraceptive corecte, în şcolile copiilor noştri se introduc, pe ascuns, ponografia, prozelitismul LGBT şi incitarea la punerea în aplicare a diverselor forme de sexualitate deviantă", spune inițiatorul legii.

Potrivit acestuia, decizia trebuie să aparţină părinţilor sau tutorilor pentru ca tânărul sau tânăra să participe la cursuri de informare sexuală.

"Dar, încadrarea tuturor copiilor de o anumită vârstă la astfel de „educaţie", în masă, fără discernământ, poate marca un suflet mai plăpând pentru întreaga sa viaţă. Cu ce este de vină un astfel de copil pentru a-i îngrădi şansele unei dezvoltări fireşti, în limitele normalităţii şi a bunului simţ comun? Va plăti oare „dascălul" pentru aceste traume? Nu, plata o vor face mai întâi părinţii şi apoi amărâtul de copil a cărui viaţă va fi mereu alta decât cea pe care o merită".

Există deja şcoli unde "copile de 10 ani pleacă ruşinate de la aceste „cursuri”, sunt băieţi care nu mai înţeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice pentru Ionel şi nu pentru Diana", mai spune Peia. Copiii sunt "traumatizaţi de informaţii care nu sunt, nu au fost şi nici nu vor fi specifice unei copilării normale, a singurei faze din viaţa fiecăruia care a fost binecuvântată cu miracolul inocenţei".