Eduard Nova s-a AUTOPREMIAT cu suma maximă, la fel ca Nadia Comăneci sau Elisabeta Lipă
Ministrul Sportului, Eduard Novak, este în centrul unui nou scandal de proporții. Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) arată că acesta și-a aprobat propria premiere, ca sportiv de performanță la cel mai înalt nivel, în timp ce banii pentru sportivii din alte federații ar fi fost blocați. Potrivit documentelor, Novak ar încasa o rentă viageră lunară de peste 16 mii de lei, la fel ca Nadia Comăneci sau Elisabeta Lipă. Într-o reacție oficială, Novak a precizat că nu a încălcat nicio prevedere legală.
"Mai mulți oameni din sport, antrenori și sportivi de performanță, salariați din minister, federații și cluburi sportive, reclamă faptul că actualul ministru a blocat premierile pentru rezultatele sportive în timp ce pentru el se aprobă imediat toate premierile, la cel mai mare nivel (...) ca Nadia, Patzaichin, Lipă și Szabo", a transmis Sindicatul națioanl din Sport și Tineret.
După ce inițial a spus că se mai gândește dacă se retrage din activitatea de sportiv paralimpic, Novak și-a depus dosarul la Ministerul Sportului și a obținut rapid o rentă viageră maximă; ministrul Sportului(!) i-a aprobat imediat cererea și fondurile au fost alocate instantaneu: Novak Carol Eduard primește lunar o rentă viageră de 16.635 de lei, mai scrie SNST.
Rente viagere / Ministerul Sportului / iunie 2022, documentul pe site www.snst.ro
SOȚIA LUI NOVAK, SEMNĂTURĂ PE UN PARTENERIAT CONTROVERSAT CU UN CLUB AL CĂRUI PREȘEDINTE A FOST CHIAR MINISTRUL SPORTULUI
Clubul Sportiv Intersport, cu sediul în Harghita a primit suma de 80.000 de lei, în august 2022, pentru organizarea unei competiții sportive. Este interesant cum a obținut bani de la Primăria Târgu Mureș un club sportiv din Harghita, iar pentru parteneriatul în baza căruia s-a acordat bugetul a fost semnat de nevasta ministrului Novak.
Clubul Sportiv "INTERSPORT" l-a avut ca președinte, până în 2020, chiar pe Eduard Novak, care în prezent e doar sportiv legitimat.
Printr-o altă "schemă cel puțin suspectă, alți bani publici acordați pe formula Novak acordă – Novak primește" au ajuns la CS Intersport, unde secretar general este soția lui Eduard Novak, funcție pentru care primește un venit anual de 3.171 de lei, Novak (declarație de avere):
SNST CERE O VERIFICARE INTERNĂ PRIVIND LEGALITATEA DECIZIILOR SEMNATE DE EDUARD NOVAK
În baza documentelor prezentate, "SNST solicită veînființarea unei comisii la nivelul Ministerului Sportului care să verifice legalitatea tuturor situațiilor sesizate public cu privire la acordarea premierilor și nivelul acestora. De asemenea, cerem verificări cu privire la motivele neacordării bugetelor către unitățile subordonate până la această data și asupra criteriilor de acordare a bugetelor către federațiile sportive naționale. Este nevoie de răspunsuri și cu privire la blocarea premierilor pentru rezultatele sportive.
Solicităm urgentarea deblocării bugetelor necesare pentru plata tuturor restanțelor înregistrate; avem în vedere și declarațiile publice prin care s-a anunțat că Sportul a primit buget record pentru anul 2022. Nu putem accepta ca unitățile să intre în colaps, sportivii să fie tăiați de la premieri, în timp ce în minster sunt tot felul de scheme de alocare a fondurilor și de stabilire a nivelului rentelor viagere și a premiilor, mai arată www.snst.ro.
Într-o reacție oficală, ministrul Sportului a afirmat că, în ultima vreme, este în mod constant ținta unor atacuri lansate de Sindicatul Național Tineret și Sport.
"Vreau să precizez clar că voi face toate demersurile pentru ca persoanele care se fac răspunzătoare de aceste afirmații calomnioase să răspundă pentru faptele lor.
Acest ultim episod, cu privire la renta viageră, are și o notă de discriminare, având în vedere că sunt sportiv paralimpic, iar medaliile paralimpice sunt încă privite diferit și beneficiază de mai puțină atenție și apreciere.
Condițiile de acordare a rentei viagere, pe care le îndeplinesc integral, sunt explicit prevăzute în lege, precum și în regulamentul de punere în aplicare a acesteia, la fel și modalitatea de calcul.
De asemenea, performanțele sportive au fost confirmate, la cererea Ministerului Sportului, de federația de specialitate, în cazul meu, federația de ciclism, și de Comitetul Național Paralimpic Român.