MENIU

Ediție explozivă Culisele Statului Paralel! Dezvăluiri incendiare despre căpușarea CE Oltenia: „PNL și PSD, deopotrivă vinovați”

Anca Alexandrescu pune pe jar corupții din clasa politică într-o nouă ediție explozivă a emisiunii Culisele Statului Paralel. În această seară, realizatoarea popularei emisiuni de la Realitatea Plus va vorbi, în direct din Târgu Jiu, despre felul în care un gigant al mineritului românesc, Complexul Energetic Oltenia, a fost căpușat de toate partidele care s-au perindat la putere de-a lungul timpului.

Într-o transmisiune directă din fața Mesei Tăcerii, Anca Alexandrescu a oferit detalii despre subiectele incendiare care vor fi abordate în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel din  această seară.

„Încerc să experimentez acest loc superb. Meditația, iubirea, spiritualitatea și apoi infinitul, pentru că asta a fost ideea pe care a gândit-o Brâncuși după ce a venit din Tibet.

De abia ce am ajuns la Târgu Jiu, un drum absolut superb până aici. Avem o țară superbă, numai că aici este chiar județul în care a apărut termenul de baron local. Vă aduceți aminte de baronul local, domnul Mischie?”

„Cei de la PSD și PNL s-au bătut de 33 de ani și au căpușat CE Oltenia, până când au adus-o la groapă”

Anca Alexandrescu a vorbit despre ce se află în spatele intereselor politice din județul Gorj:

„Aici e atâta bogăție și atata frumusete încât cei de la PSD și PNL s-au bătut de 33 de ani și au căpușat CE Oltenia, care există din 2012, în urma unei decizii a guvernului Ponta, până când au adus-o la groapă, și acum își aruncă cadavrul de la unul la altul. Cu o sumă uriașă de peste un miliard de euro din bani europeni nu au reușit să o salveze.

Ce să vezi? CE Oltenia este din 2012 o gaură, spun autoritățile. Nu mai că cei care au căpușat-o prosperă în fiecare an. O să vă arăt în această seară ceea ce s-a întâmplat în acest județ de 33 de ani. Și cei de la PSD și cei de la PNL sunt deopotrivă vinovați. Aici s-a bătut pe poziția de deputat chiar și un fost premier, Victor Ponta cu Dan Diaconescu, vă aduceți aminte?”

Gorj, un județ care abundă în bogății naturale, deci atractiv pentru prădătorii economici

„Este un județ foarte special, pentru că aici sunt foarte multe din resursele României. Dar se pare că acum cei din afara țării reușesc să pună lacătul pe ușă aici. Dar, așa cum am spus, sunt unii care prosperă. În această seară o să aflați de la Culisele Statului Paralel, direct din Târgu Jiu, de la oamenii de aici, ce se întâmplă și cu cutremurele din județul Gorj, pentru că și aceasta a fost o problemă.

Arată foarte frumos orașul, îmi place. Numai că toată lumea îmi spune că dacă va reuși „prietenul” de la Ministerul Energiei să pună lacătul și să dea totul la OMV, acest județ o să aibe o soartă cruntă. Eu sper să nu se întâmple. De asta suntem astăzi aici, să tragem un semnal de alarmă,” a spus Anca Alexandrescu.

Legătura dintre primarul din Rovinari și devalizarea ITI Tulcea

„După ce s-a întâmplat la ITI Tulcea cu acei bani, 1,1 miliarde de euro, să știți că și aici există același pericol. Mai ales că, ce să vedeți, între județul Gorj și județul Tulcea există cel puțin o legătură.

Primarul din Rovinari este cercetat penal și este trimis în judecată pentru undosar cu fonduri fraudate din ITI Tulcea. Exact ceea ce vorbeam la Tulcea. În ziua în care noi făceam emisiunea, premierul Nicolae Ciucă a venit aici, dar nu a avut curaj să dea ochii cu oamenii. A fost o întâlnire aranjată. Nici măcar toți oamenii de la el de la partid nu au vrut să participe la întâlnire. Aflați diseară toate amănuntele,” a promis realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel.

Grindeanu, un ministru care se ține de scaun cu toate puterile

„Vreau să le mulțumesc telespectatorilor care aseară au fost în număr mare la emisiunea noastră. Doar așa, venind aici și mergând prin țară. Doar așa, luând contact cu realitatea, dragi politicieni de la putere, puteți să rezolvați lucrurile în România. Nu stând în birou, domnule Ciolacu, și negociind poziții pentru domnul Grindeanu.

Oare de ce își doresc ca domnul Grindeanu să rămână acolo ministru? Pentru că sunt 10 miliarde de euro în joc, semnate, contracte la Ministerul Transporturilor, pentru că se vor tăia niște panglici anul viitor și pentru că foarte mulți din banii acestor contracte știți că de ani de zile se duc în buzunarul partidelor. Ăsta este de fapt secretul.

Nu este o acuză pe care i-o aduc lui Sorin Grindeanu, dar în mod normal nu ar trebui ca o persoană să se țină de scaun. Suntem obișnuiți însă cu domnul Grindeanu, pentru că el s-a baricadat și în guvern, aduceți-vă aminte, cu Victor Ponta. Așa vcă nu mă miră să se întâmple și acum același lucru.  

Chiar dacă se decide la rotativă să se aplice protocolul, așa cum a fost negociat, sunt sigurp că domnul Grindeanu se va încuia cu cheia în Ministerul Transporturilor, doar doar îi va impresiona pe cei de la PNL să-i lase ministerul,” a mai spus Anca Alexandrescu.