Economia Spaniei atinge cel mai rapid ritm de creştere din ultimii şapte ani
Economia Spaniei a avansat cu 2% în trimestrul al patrulea din 2014 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, consemnând cel mai accelerat ritm de creştere din 2007 până în prezent, în condiţiile în care preţurile scăzute au contribuit la extinderea cererii interne, potrivit Mediafax.
Prin comparaţie cu trimestrul al treilea al anului trecut, produsul intern brut (PIB) al Spaniei a urcat 0,7% în ultimele trei luni din 2014, potrivit datelor publicate vineri de Institutul spaniol de Statistică, relatează Bloomberg.
Creşterea economică din ultimul trimestru al anului trecut a depăşit estimările băncii centrale a Spaniei, care a anticipat un avans de 0,6% al PIB-ului comparativ cu trimestru anterior şi de 1,9% faţă de trimestrul al patrulea din 2013.
Economia spaniolă a înregistrat şase trimestre consecutive de creştere până în prezent, iar analiştii apreciază că avansul PIB-ului va depăşi media din zona euro în acest an.
La nivel anului trecut, economia spaniolă a crescut cu 1,4% comparativ cu anul anterior.
"Economia spaniolă este încă în revenire, dar cu siguranţă se mişcă în direcţia care trebuie. Declinul preţului petrolului impulsionează consumul în Spania, dar perspectiva pe termen mediu legată de creştererea salariilor rămâne un punct slab", a declarat Jacques Cailloux, economist la Nomura International în Londra.
Preţurile de consum din Spania au coborât cu 1,5% în luna ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2014, marcând cel mai important declin din 1997 până în prezent, în timp ce comerţul cu amănuntul a înregistrat în luna decembrie a anului trecut cel mai mare avans din ultimii zece ani.
Guvernul spaniol prognozează o creştere de 2% a economiei în acest an, iar ministrul Economiei, Luis de Guindos, a afirmat luni că PIB-ul Spaniei ar putea avansa cu până la 2,5% în acest an, datorită scăderii preţului petrolului şi deprecierii monedei euro.