MENIU

EBU: Nicio televiziune din România nu va transmite Eurovision 2016

<p>&Icirc;ncă o ţară ar putea părăsi Eurovision. Motivul: Concursul este unul politic</p>

Nicio televiziune din România nu va transmite Eurovision 2016 iar o ofertă în acest sens făcută de ProTV nu poate fi acceptată, deoarece postul respectiv nu face parte din European Broadcasting Union (EBU), se arată într-un mesaj postat vineri pe pagina oficială de Facebook a EBU.

 "Deși ProTV ne-a abordat cu o ofertă pentru a transmite concursul Eurovision din acest an, din motiv că nu sunt membri ai European Broadcasting Union, iar Eurovision este o competiție între membri și asociați ai Uniunii nu le putem accepta oferta", a explicat EBU.

Ulterior, Uniunea a întărit, răspunzând unui mesaj primit pe platforma de socializare, că "nicio televiziune nu va transmite show-ul Eurovision în România", deoarece țara nu va avea un reprezentant la concursul cântecului european. Situația din 2017 va fi analizată în viitor, a menționat EBU.

European Broadcasting Union — cea mai mare asociație a televiziunilor publice din lume a anunțat, pe 22 aprilie, că a început procedurile pentru a retrage TVR calitatea de membru ca urmare a neplății unor datorii în valoare totală de 16 milioane de franci elvețieni (14,5 milioane de euro). Astfel, TVR nu va mai putea participa la Eurovision Song Contest 2016.

Artistul desemnat să reprezinte România la Eurovision 2016, în urma Selecției Naționale, a fost Ovidiu Anton, cu piesa "Moment of Silence".

Concursul Eurovision se desfășoară anul acesta la Stockholm.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Eurovision Pro Tv