MENIU

E oficial! Iată unde a fost mutat târgul de Crăciun din Piața Victoriei

Târgul de Crăciun, care ar fi trebuit să fie amplasat în Piața Victoriei din București, va fi amplsat în Piața George Enescu, din Capitală. Decizia a fost luată, după ce, sâmbătă, protestatarii au dezasamblat echipamentele din zona Victoriei.

Târgul de Crăciun, care ar fi trebuit să fie amplasat în Piața Victoriei din București, va fi amplsat în Piața George Enescu, din Capitală. Decizia a fost luată, după ce, sâmbătă, protestatarii au dezasamblat echipamentele din zona Victoriei.

 Târgul a fost mutat după ce, sâmbătă, peste o sută de protestatari au au dezasamblat structurile metalice din Piaţa Victoriei. Ulterior, edilul Capitalei a spus că vor fi depuse plângeri penale pentru „distrugerea bunurilor municipalităţii şi faţă de cei care au perturbat ordinea”. În acelaşi context, ea a spus că plângerile penale vor viza şi autorităţile care nu şi-au făcut datoria în cazul protestului de sâmbătă dimineaţa, scrie Mediafax.

Anterior, Firea a spus, într-un comunicat de presă, că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă în Piaţa Victoriei reprezintă „începutul anarhiei”, precizând că a luat decizia de a muta Târgul de Crăciun într-o altă locaţie, fapt care, totuşi, „nu rezolvă problema de fond”.

Peste o sută de protestatari s-au strâns, sâmbătă, încă de dimineaţă, în Piaţa Victoriei, acolo unde mai mulţi angajaţi ai Municipalităţii au început organizarea târgului specific sărbătorilor de iarnă. Mai exact, au fost puse garduri care împrejmuiesc Piaţa Victoriei şi au fost aduse utilaje care urmau să fie folosite la amplasarea căsuţelor de Crăciun. În Piaţa Victoriei au fost aduse toalete ecologice, parapeţi din beton şi mai multe structuri metalice.

Ulterior, materialele au fost strânse de echipe de muncitori şi transportate cu camioanele. Acest lucru s-a întâmplat după ce mai mulţi protestatari au început să dezasambleze structurile metalice din Piaţa Victoriei. Poliţia Capitalei a deschis o anchetă în acest caz.