E oficial și intră în vigoare chiar de anul acesta! Încă o sărbătoare națională
Ziua de 18 decembrie va fi declarată zi de sărbătoare națională, potrivit unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Potrivit textului legii, în această zi, chiar din acest an, se va sărbători Ziua Minorităților Naționale.
Legea nr. 247/2017 pentru instituirea Zilei Minorităților Naționale din România, care prevede declararea zilei de 18 decembrie ca zi de sărbătoare națională, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017 și va intra în vigoare joi.
Conform acesteia, în ziua de 18 decembrie se va sărbători Ziua Minorităţilor Naţionale din România și se vor organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători. În această zi, Societatea Română de Televiziune și Societatea de Radiodifuziune vor prezenta informații despre sărbătoare și aspecte prilejuite de celebrarea ei.
Potrivit inițiatorilor, în România, ziua de 18 decembrie este deja sărbătorită în fiecare an, după cum prevede Hotărârea Guvernului nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie Ziua Minorităților Naționale din România, iar această lege nu va face altceva decât să includă această zi pe lista sărbătorilor naționale. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2017, HG nr. 881/1998 se va abroga.