E oficial! Exploatațiile petroliere sau cutremurele, cauza alunecărilor de teren din satul Izvoarele
Specialiștii Institutului Geologic al României au publicat, luni, un raport preliminar privind alunecările de teren din satul gălățean Izvoarele, după ce la sfârșitul săptămânii trecute au făcut cercetări la fața locului, printre posibilele cauze fiind cutremurele de pământ sau exploatațiile petroliere din zonă.
Potrivit specialiștilor geologi, o posibilă cauză a alunecării terenului ar putea fi naturală, fiind legată de amplasarea localității pe un teren instabil, format din nisipuri și pietrișuri, dar și de multitudinea de seisme înregistrate aici în perioada 2013-2016.
O altă posibilă cauză ar putea fi cea antropică, vorbindu-se despre "fenomene de tasare diferențiată a terenurilor, datorate exploatării de petrol și gaze pe cele trei domuri ale structurii petrolifere Independența pe care se află amplasate și localitățile Izvoarele și Slobozia Conachi".
Raportul preliminar al Institutului Geologic al României mai precizează că, pentru stabilirea cu precizie a cauzelor reale care au condus la fenomenul de instabilitate a terenului, sunt necesare alte studii detaliate în teren.
Dincolo de cauze, autoritățile locale așteaptă de la specialiști și soluții.
"Vorbim de soluții pe termen scurt, imediate, căci de soluții pe termen lung am discutat deja — consolidarea malurilor, plantarea de puieți de copaci acolo, pentru stabilizarea malurilor, dar o soluție pe termen scurt nu avem și de aceea așteptăm din partea specialiștilor o recomandare, noi nu ne putem pronunța", a declarat președintele Consiliului Județului Galați, Costel Fotea.
Joi seară, în satul Izvoarele s-a înregistrat o alunecare de teren, produsă pe versantului unui deal, fenomen care continuă să se manifeste și în prezent și care a determinat autoritățile locale să evacueze o stână cu 250 de oi din zonă.
Primarul localității Slobozia Conachi, de care aparține satul Izvoarele, a precizat că dacă sâmbătă, viteza de deplasare a alunecării de teren punea în discuție chiar varianta evacuării unei părți din sat, în ultimele 24 de ore terenul s-a deplasat doar cu opt centimetri.
"Terenul care aluneca către sat s-a deplasat doar cu opt centimetri, iar cel care se deplasa către stână, doar cu șase centimetri. Noi am evacuat stâna de acolo, ciobanul și-a dus oile de acolo, dar am vorbit azi cu el și mi-a zis că le aduce înapoi, pentru că nu se mai mișcă terenul. Nu se mai pune problema evacuării populației", a declarat luni Dragomir, citat de Agerpres.
Localitatea Izvoarele este cunoscută ca fiind situată într-o zonă seismică deosebită, în anul 2013 fiind înregistrate de la finele lunii septembrie și până în noiembrie nu mai puțin de 437 de seisme, de diferite intensități, unele însoțite și de zgomote puternice. Alte 30 de cutremure, unele cu intensitatea maximă de 2,4 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în septembrie și octombrie 2014, iar la sfârșitul lunii octombrie 2015 s-au semnalat patru cutremure într-o singură zi.
După mai multe măsurători ale specialiștilor de la INFP, aceștia au precizat că seismele sunt de natură tectonică și nu au legătură cu exploatările petroliere din zonă, pe seama cărora localnicii pun și acum producerea seismelor, dar și alunecările de teren.