MENIU

După o săptămână, Rusia a anunțat bilanțul scufundării crucișătorului "Moscova"

Foto: Ukraine Weapons Tracker

După mai bine de o săptămână de tăcere, Ministerul rus al Apărării a anunțat, vineri, că un marinar a murit și alți 27 sunt dați dispăruți după naufragiul navei-fanion din Marea Neagră, crucișătorul "Moscova".

Un militar a murit și alți 27 sunt dispăruți, a declarat ministerul Apărării, precizând că alte 396 de persoane aflate la bord au fost evacuate. "Ministerul acordă tot sprijinul și asistența necesară familiilor și apropiaților defunctului și celor dispăruți," au transmis oficialii din apărare, potrivit RIA Novosti. 

Kremlinul a jonglat încă de la început cu informațiile legate de una dintre cele mai grele lovituri de imagine pe care le-a primit de la declanșarea invaziei în Ucraina. Mai întâi a infirmat că nava ar fi fost lovită de armata ucraineană, apoi a negat că aceasta s-ar fi scufundat. Când au recunoscut, într-un final, că vasul s-a scufundat, autoritățile de la Kremlin au încercat să ascundă cauzele, pentru ca datele despre numărul victimelor să fie și ele contradictorii, de la o zi la alta.

Părinții mai multor recruți ruși au declarat reporterilor că, după scufundarea crucișătorului "Moscova”, nu își pot contacta copiii care au servit pe crucișător, iar Ministerul Apărării tăce și nu spune nimic despre soarta copiilor lor.