După gafele din dezbaterea cu Trump, Joe Biden se reuneşte cu familia pentru a discuta despre viitorul său politic
Preşedintele american Joe Biden se reuneşte duminică cu familia sa la reşedinţa din Camp David pentru a lua în discuţie viitorul campaniei sale de realegere, a relatat sâmbătă NBC, citând cinci surse în temă cu acest subiect.
Cu toate acestea, un responsabil al administraţiei de la Washington a asigurat presa că "premisa" ştirii NBC "este inexactă".
Joe Biden şi Prima doamnă Jill Biden se vor afla duminică la Camp David, unde preşedintele a petrecut cele şase zile dinaintea dezbaterii televizate de joi împotriva fostului preşedinte republican Donald Trump (2017-2021), care va fi candidatul Partidului Republican la alegerile din noiembrie.
Prestaţia lui Joe Biden la dezbaterea televizată, cu o voce răguşită, aproape stinsă, străduindu-se să-şi încheie frazele, a stârnit îngrijorări în cadrul partidului său cu privire la capacitatea sa de a-l învinge pe Trump şi de a guverna încă patru ani, din cauza vârstei sale, 81 de ani, ceea ce îl face cel mai în vârstă preşedinte din istoria SUA.
Una dintre sursele citate de NBC a afirmat că reuniunea de la Camp David, unde Biden intenţionează să se întâlnească cu unii dintre nepoţii săi, nu va fi o adunare oficială de familie pentru a discuta despre viitorul său politic.
Angajații Complexului Energetic Oltenia se grăbesc să se pensioneze înainte de marea recalculare
"Este de aşteptat că o discuţie despre campanie să fie informală sau secundară", a declarat sursa pentru NBC. "Nimeni nu se va aşeza pentru o discuţie formală sau hotărâtoare", a adăugat aceasta.
Casa Albă anunţase încă înainte de dezbatere că Joe Biden intenţiona să petreacă duminică la Camp David şi să rămână acolo până marţi. "Nimic mai mult decât atât", a insistat sâmbătă unul dintre oficialii de la Casa Albă care îl însoţeşre pe preşedinte.
Oficialii au adăugat, de asemenea, că familia Biden va profita de ocazie pentru a face o fotografie de familie la Camp David.
Marșul LGBTQ+ s-a suprapus cu Marșul Normalității în București. Gigi Becali, marele absent
Unele dintre cele mai importante personalităţi ale Partidului Democrat şi-au exprimat public sprijinul pentru Biden, însă mai multe surse democrate citate de presa americană susţin că, după dezbatere, ar fi existat "panică" în cadrul partidului şi chiar cereri pentru un candidat alternativ.
Fostul preşedinte Barack Obama (2009-2017) a fost una dintre personalităţile care şi-au arătat vineri sprijinul pentru Biden, afirmând pe reţeaua în X că "nopţile de dezbateri proaste" se întâmplă pur şi simplu.
Fostul secretar de stat Hillary Clinton şi soţul său, ex-preşedinte Bill Clinton (1993-2001), l-au susţinut şi ei pe Joe Biden tot pe X, îndemnându-i pe americani să-l compare cu alternativa: Donald Trump.
Alţi lideri ai Congresului, precum liderul minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, predecesoarea sa, Nancy Pelosi, şi influentul deputat afro-american din Carolina de Sud, Jim Clyburn, şi-au arătat sprijinul public pentru Biden, deşi, potrivit NBC, aceştia şi-ar fi exprimat în privat îngrijorarea dacă el mai este un candidat viabil.
Lovitură de stat cu tancul în palatul prezidențial. Cum s-a terminat haosul din Bolivia