MENIU

După cinci ani de la dezastrul nuclear de la Fukushima, foștii rezidenți revin în orașul fantomă

Fotografii francezi Carlos Ayesta și Guillaume Bression au întrebat câțiva dintre cei 80.000 de refugiați, obligați să își părăsească locuințele din cauza atastrofei nucleare de la Fukushima, dacă ar dori să se întoarcă în locurile unde odată îți aveau domiciliul. Aceștia doreau să îi fotografieze în timp ce își revedeau obiectele dragi și reveneau în spațiile unde, cândva, își desfășurau activitățile zilnice, planul făcând parte dintr-un proiect mai larg, care a necesitat patru ani. Aceștia au fost de acord, iar fotografiile vorbesc de la sine, potrivit BoredPanda.com.

"Am întrebat foști rezidenți sau locuitori din regiunea Fukushima și, în anumite cazuri, actuali proprietari ai unor terenuri/spații dacă ar dori să ni se alăture în zona unde nu este indicat accesul și să redea o altă identitate acestor locuri neprietenoase. Aflându-se față în față cu camera, i-am rugat să se comporte pe cât se poate de normal, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat", relatează cei doi fotografi.

Iată galeria foto:

Mai multe articole despre:
Fukushima dezastru nuclear