După ce a predat ștafeta șefiei NATO, Jens Stoltenberg s-a „lipit” de o funcție importantă în domeniul securității
Jens Stoltenberg, fost până recent secretar general al NATO, a fost numit în mod oficial la conducerea Conferinţei de Securitate de la Munchen, unul din cele mai importante forumuri internaţionale în domeniul politicii de securitate.
Stoltenberg îi va lua locul directorului actual, Christoph Heusgen, după viitoarea conferinţă din februarie 2025.
Despre numirea sa se aflase deja în urmă cu câteva săptămâni, iar acum a fost confirmată oficială.
\"Mi-am dedicat întreaga viaţă politică menţinerii păcii. Este o mare onoare pentru mine să servesc ca preşedinte al Conferinţei de Securitate de la Munchen şi să aduc o contribuţie la misiunea sa de \"pace prin dialog\"\", a declarat Stoltenberg într-un comunicat.
Cel mai inteligent om de pe planetă avertizează: Degeaba ai o capacitate intelectuală mare, dacă eșuezi la acest capitol
El a părăsit postul de secretar general al NATO după 10 ani, în care a fost un invitat regulat la conferinţă.
Conferinţa de Securitate de la Munchen a fost fondată în 1963.
În fiecare lună februarie, şefi de stat şi prim-miniştri, miniştri, experţi militari şi reprezentanţi ai industriilor de armament se reunesc în capitala bavareză pentru a discuta pe teme de politică de securitate.
\"Cu reputaţia sa la nivel mondial şi experienţa imensă, Jens va conduce conferinţa spre un rol şi mai important şi global\", a afirmat Wolfgang Ischinger, preşedintele Consiliului Fundaţiei conferinţei.