După ce a fugit de întrebările presei, Florin Cîțu dă citate din "Doamna de Fier" Margaret Thatcher
La scurt timp după ce părăsit o conferință de presă la care a fost iritat de întrebările jurnaliștilor, după numai 3 minute, premierul Florin Cîțu a revenit pe rețelele de socializare cu un citat din fosta "Doamnă de Fier" a Marii Britanii, Margaret Thatcher.
"Dacă ți-ai propus să fii plăcut, ai fi pregătit să faci orice compromis, în orice moment și nu ai mai realiza nimic", este citatul ușor adaptat din Margaret Thatcher, reprodus de Florin Cîțu, un admirator declarat al fostului premier britanic.
În original, declarația făcută de Thacher în 1989, într-un interviu care marca 10 ani de mandat, era următoarea: " You know, if you just set out to be liked, you would be prepared to compromise on anything, wouldn\"t you, at any time? And you would achieve nothing!"
Fostul premier britanic, ale cărui enunțuri ironice sau autoironice sunt cunoscute drept thacherisme, a făcut și o memorabilă distincție între bărbații și femeile din politică. "În politică, dacă vrei ca ceva să fie spun, cere-i unui bărbat; dacă vrei ca ceva să fie făcut, cere-i unei femei."
În primăvara acestui an, când abia se lansase în cursa pentru șefia PNL, Cîțu a enumerat, într-o emisiune radio, 3 lideri politici care l-au influențat: Margaret Thatcher, Ronald Reagan și Bill Clinton.
Mai multe articole despre:
florin cițu
motiune de cenzura
guvern minoritar
scandal
citu sfideaza presa