Dumitru Dumbravă, amenințări la adresa presei: „Nimeni în studiouri nu o să mai vorbească fără substanță și fără fond”
Generalul Dumitru Dumbravă, împreună cu alți membri ai grupării acuzate de fapte de corupție, a apărut astăzi în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București pentru a contesta măsura controlului judiciar pe cauțiune impusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Dumitru Dumbravă și ceilalți inculpați au depus cereri prin care contestă măsura controlului judiciar.
La ieșirea din instanță, Dumitru Dumbravă a făcut declarații în fața presei, în care a lansat amenințări directe. „O să vedeți efectul extraordinar în așa fel încât nimeni prin studiouri nu o să mai vorbească fără substanță și fără fond”, a spus Dumbravă.
„Evident, este arma atomică a câmpului tactic și sper să am succes. Adică va exista o realitate obiectivă a acestui plic galben, care este deja mitologic. (:::) Toate acuzațiile sunt false. V-am spus, simpla mea prezență va produce un efect devastator de persuadare a instanțelor. E efectul la care toată lumea se așteaptă și am auzit mereu că prezența mea înseamnă ceva extraordinar. Și că toți judecătorii sunt extrem de impresionați de prezența mea”, a mai spus Dumbravă.
Coldea: „Nu am nicio geantă”
Și Florian Coldea s-a prezentat în fața instanței. Acesta a fost întrebat dacă a adus ceva, așa cum a făcut Dumitru Dumbravă, care a venit cu un plic galben. „Nu am nicio geantă”, a fost replica lui Coldea.
Dosarul generalilor. Coldea și Dumbravă, din nou în fața magistraților. Au contestat măsura controlului judiciar
Acuzațiile oficiale ale DNA în dosarul Coldea-Dumbravă
Ce spun procurorii:
- „În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat.
- După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale.
- În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro”.
În perioada în care se află sub control judiciar, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă și Dan Tocaci trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească România și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
„De asemenea, cei patru vor depune o cauțiune în valoare de 500.000 lei (stabilită față de cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita acelorași sume de bani, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție”, precizează DNA.
Procurorii spun că în acest dosar sunt urmărite penal și firme, pentru infracțiunea de spălare a banilor.
Dosarul, deschis în urma unui denunț al omului de afaceri Cătălin Hideg
Amintim că fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost audiaţi la DNA, joi, timp de aproximativ 15 ore, ca urmare a unui denunţ depus de omul de afaceri Cătălin Hideg.