Dumitru Dragomir, fostul şef LPF, la Curtea de Apel București
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir s-a prezentat, joi, la Curtea de Apel București, unde solicită ridicarea controlului judiciar pe care îl are în dosarul în care a fost trimis în judecată, alături de societatea RCS&RDS, pentru luare de mită și complicitate la spălare de bani.
La sosire în sediul instanței, Dragomir a declarat că nu are nicio tangență cu acest dosar și că este "curat ca lacrima și drept ca lumânarea".
"Eu știu că nu are rost acest control judiciar, pentru că nu am nimic cu acest proces. Așa cum de 11 ani mă țin în procese și am fost achitat, pentru că nu am nimic, nicio tangență cu aceste acuzații, cred că voi scăpa de controlul ăsta judiciar. Ce spun ei s-a întâmplat acum 8 ani de zile și sunt în control judiciar acum de vreo 6 luni de zile, de când m-au chemat. Mi-au pus în cârcă ceva care nu există. (...) Eu am făcut un contract de asociere în participațiune. (...) Nu există mită în așa ceva. Eu nu am luat niciodată un leu, nu am luat un salariu, un dividend. Că se bagă ei, unu pe altul, în pușcărie, ce mă interesează pe mine? Calc în urmele unor elefanți și îmi rup gleznele. (...) Și Antenele și RCS, ei sunt cei care se bat. Nu au fost ei în consorțiu? Ei au câștigat în consorțiu licitația publică televizată a drepturilor de televiziune. Ați mai auzit așa ceva? Și ei se judecă acum, că s-au păcălit unii pe alții, ce mă interesează pe mine? Mi-au dat vreun ban? (...) Sunt curat ca lacrima și drept ca lumânarea", a spus Dragomir.
Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și complicitate la spălare de bani, iar Ioan Bendei, la data faptelor administrator al SC RCS & RDS SA, pentru dare de mită și complicitate la spălare de bani, conform Agerpres.
Potrivit DNA, în același dosar au fost trimiși în judecată și Florin Bogdan Bădiță, la data faptelor administrator al SC Bodu SRL; Bogdan Dumitru Dragomir (fiul lui Dumitru Dragomir), la data faptelor asociat unic al SC Bodu SRL; Alexandru Oprea, la data faptei directorul general și președintele CA al RCS&RDS; Mihai Dinei, la data faptelor coordonatorul activității juridice a RCS&RDS; Serghei Bulgac, la data faptei director general al RCS&RDS.
Procurorii susțin că, în perioada aprilie 2009 — mai 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al LPF, cu sprijinul lui Florin-Bogdan Bădiță, Bogdan-Dumitru Dragomir și Bodu SRL, ar fi pretins suma de 3,5 milioane de euro de la Ioan Bendei, din care a primit suma de 3.100.000 de euro de la RCS&RDS, banii fiind disimulați sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune, încheiat la data de 15 august 2009, pentru finanțarea afacerii Crystal Palace Ballrooms.
"Contractul respectiv a fost încheiat între societățile Bodu SRL, deținută de Dumitru Dragomir și RCS&RDS SA, inculpatul Bendei Ioan beneficiind de sprijinul inculpaților Dinei Mihai și Oprea Alexandru, administratori ai RCS&RDS SA. Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, încheiat la data de 8 aprilie 2008 între LPF și consorțiul constituit din societatea SC RCS & RDS SA, administrată de inculpatul Bendei Ioan și o altă societate", susțin procurorii.