MENIU

Dumitru Comânescu, de 111 ani și 3 luni, în TOP 100 cei mai longevivi oameni ai lumii

Bucureşteanul Dumitru Comânescu, de 111 ani și 3 luni, este în TOP 100 seniori ai lumii. Dumitru Comănescu a fost recunoscut OFICIAL drept unul dintre cei mai longevivi oameni de pe planetă. 

 

Născut la 8 noiembrie 1908, Dumitru Comânescu este la ora actuală al treilea cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume, conform clasamentului "Ten oldest living men", al 75-lea cel mai vârstnic bărbat al tuturor timpurilor ("100 verified oldest men") şi a 72-a cea mai vârstnică persoană în viaţă ("100 oldest living people").

Dumitru Comânescu, în vârstă de 111 ani şi 3 luni, a fost declarat oficial de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne "cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti".

Anul trecut, Primăria Capitalei l-a premiat  prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, CSMB, cu suma de 5.000 lei şi o plachetă onorifică drept "omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni". 

Dumitru Comânescu s-a născut la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, în judeţul Prahova. Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică. La vârsta de 86 de ani a participat la un concurs pentru experţi agricoli, unde s-a clasat al cincilea, prelungindu-şi activitatea, potrivit PMB.  

Acest clasament a fost publicat recent de The Gerontology Research Group (GRG) cu ocazia desemnării şi recunoaşterii de către Guinness World Records a celui mai bătrân bărbat din lume, Cel mai bătrân bărbat din lume este japonezul Chitetsu Watanabe, care va împlini luna viitoare 113 ani (s-a născut pe 5 martie 1907).

Foto: guinnessworldrecords.com

Pe locul al doilea este britanicul Robert Weighton de 112 ani, născut pe 29 martie 1908. 

Cel mai vârstnic om din lume trăieşte tot în Japonia şi este o femeie - Kane Tanaka, care a împlinit pe 2 ianuarie 2020, 117 ani. Ea a primit anul trecut distincţia Guinness World Records.

Foto: oldest.org