Dumitru Coarnă, la „Jocuri de Putere”: „Jandarmii au făcut exces de zel. Conflictul a fost creat artificial!”
Dumitru Coarnă, deputat PSD și lider de sindicat al polițiștilor, a declarat, în emisiunea „Jocuri de Putere”, că Jandarmeria a făcut exces de zel, la protestul sindicatelor din poliție, pentru că niciun participant din rândul sindicaliștilor din poliție nu a încălcat legea.
„Jandarmeria au început cu un exces de zel, au facut percheziții, dar nu au gasit nimic. Acele fumigene sunt permise persoanlelor de peste 16 ani să dețină. La Guvern, aceste petarde au fost permise. Jandarmii au intrat peste protestatari, azi au făcut exces de zel”, consideră Coarnă.
Liderul de sindicat susține că polițiștii au avut absolut toate autorizațiile necesare, la protest și că nu a dat nimeni cu fumigenă, ci doar le-au ținut în mână, pentru a marca evenimentul, roșu galben și albastru. Am fost la sute de proteste, din 2008 încoace și nicioadată nu am intrat în conflict cu jandarmii, dar aici, cineva profită de lucrul ăsta. Îi deranjează aceste mitinguri și au creat scandal la protestul sindicatelor din poliție. Guvernul nu respectă legea salarizării. Conflictul a fost creat artificial”, este de părere Dumitru Coarnă.
Coarna susține că nimeni nu a aruncat cu fumigene, ci le-au ținut în mână.
Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei îl contrazice pe Dumitru Coarnă și susține că protestatarii au încălcat permietrul în care protestul era autorizat, fiind aplicate patru amenzi.
„Totul a plecat de la controlul bagajelor protestatarilor, iar colegii mei au avut, legal, voie să facă acest lucru. Protestatarii nu au respectat locul de defășurare a manifestației. În al treilea rând, au folosit fumigene care nu au voie să fie utilizate în spațiul public. Colegii mei prezenți acolo au aplicat 4 sancțiuni în valoare de 10 mii de lei. Conform documentelor de la Primăria Capitalei, locul de desfășurare era în zona statuii Leu, nu lipit de trotuarul din zona respectivă. Rolul nostru este de a impune respectarea legii, indiferent de calitate pe care o au protestatarii”, a încheiat intervenția telefonică Georgian Enache.