Duel la protestele din Piața Victoriei: George Simion i-a tăiat microfonul Dianei Șoșoacă - VIDEO
A fost scandal în Piața Victoriei. Susținătorii lui George Simion au scos din priză boxele de la protestele organizate de Diana Șoșoacă. Aceasta se află, de asemenea, în centrul Capitalei, unde organizează propriul protest. Practic, vorbim despre două tabere.
Senatoarea a luat cuvântul, dar când ea încerca să vorbească, susținătorii AUR huiduiau. În cele din urmă i-a fost tăiat microfonul, iar ea l-a acuzat pe Simion că este lipsit de bun simț.
La rândul său, liderul AUR a spus că nu s-au adunat la protest să țină discursuri.