Dubla crimă de la Iași. Studentul marocan ar fi încercat să cumpere o armă. Rezultatul evaluării psihiatrice
În urma unor percheziții informatice în telefonul studentului canadian de origine marocană, anchetatorii au descoperit că Ahmed Sami El Bourkadi ar fi vrut să-și cumpere o armă de foc.
Arestul preventiv în cazul lui Ahmed Sami El Bourkadi a fost prelungit pentru o perioadă de 30 de zile.
Miercuri, 13 aprilie, studentul suspectat de crimele din Moara de Vânt a fost prezentat în fața judecătorilor și a luat cuvântul în fața judecătorilor din cadrul Tribunalului Iași.
”Clientul meu a ținut pentru prima oară să ia cuvântul în fața judecătorilor. Ahmed Sami El Bourkadi a afirmat că și-ar fi dorit să fie dus din start la vilă, pentru a arăta ce a făcut el acolo. De asemenea, ar fi vrut să fi fost testat psihologic încă de la aducerea sa în Iași, din Roma, adică în luna decembrie a anului trecut. Mai mult, el și-a suținut în continuare nevinovăția, arătând că a mers la vila respectivă, dar că nu a comis crimele pentru care este cercetat”, a declarat, joi, avocata Raluca Andrei, cea care îl reprezintă pe Ahmed Sami El Bourkadi.
În urma audierii sale, reprezentanţii comisiei medico-legale psihiatrice din cadrul Institutului de Medicină Legală din Iași au ajuns la concluzia că tânărul are un IQ mediu, de 98, că are discernământ, că ar fi dat unele răspunsuri lapidare, că ar da semne că ar avea o relație tensionată în familie, au declarat surse judiciare pentru bzi.ro.
Aceleași surse au dezvăluit că, în urma unei noi percheziții informatice, oamenii legii au descoperit în telefonul acestuia o convorbire din care ar fi reieșit că, la un moment dat, ar fi fost interesat să cumpere o armă de foc.