MENIU

Drumarii amenință că nu deszăpezesc șoselele dacă nu primesc salariile mărite. Răspunsul CNAIR

Drumarii amenință că nu mai deszăpezesc dacă nu primesc salarii mărite

Solicitările Sindicatului "Elie Radu" privind majorările salariale acordate drumarilor sunt în analiză şi, în perioada imediat următoare, vor putea începe discuţiile concrete, a anunţat marți Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Precizarea vine după ce drumarii au amenințat că nu vor mai deszăpezi șoselele până nu vor avea salariile mărite. 

 

„La ultima întâlnire a Comisiei Paritare, reprezentanţii CNAIR şi cei ai sindicatului Elie Radu au stabilit ca părţile "să reia discuţiile asupra tuturor propunerilor după următoarea rectificare bugetară anunţată pentru luna noiembrie. În cursul zilei de astăzi, 24.11.2020, CNAIR a transmis sindicatului o adresă prin care informează că solicitările sindicale sunt în analiză şi în perioada imediat următoare vor putea începe discuţiile concrete", se precizează într-un comunicat de presă transmis marți de CNAIR.

Precizările CNAIR vin după ce, marţi, membri Sindicatului "Elie Radu" au avertizat că şoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă dacă drumarii nu îşi vor primi măririle de salarii pe care le aşteaptă de doi ani.

„Cei peste 3.000 de angajaţi care lucrează la deszăpezire în condiţii de ger şi care rămân, uneori, izolaţi în ger şi viscol în diverse zone din ţară chiar şi câteva zile, nu depăşesc, în medie, un salariu brut de 3.000 de lei pe lună. Pentru că drumarii nu şi-au primit majorările de salarii promise de guvernele din ultimii doi ani, sunt hotărâţi, în semn de protest că solicitările lor sunt ignorate constant, ca în această iarnă să nu mai deszăpezească drumurile, ceea ce ar putea duce la un blocaj al economiei naţionale. Majoritatea angajaţilor sunt foarte supăraţi că nu au primit aceste măriri, mai ales în acest context al pandemiei în care, în multe cazuri, veniturile familiilor multor drumari au fost înjumătăţite pentru că soţul sau soţia şi-a pierdut locul de muncă, fie că lucra în domeniul HoReCa sau în diverse alte firme închise în ultima vreme", susţine conducerea sindicatului.

Sindicaliştii acuză atât conducerea CNAIR, cât şi Ministerul Transporturilor de lipsă de implicare în această problemă şi susţin că, în ultimii doi ani, nu s-au acoperit nici măcar pierderile salariale ale angajaţilor cauzate de inflaţie.

„Reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cei ai conducerii companiei justifică faptul că nu sunt bani pentru mărirea salariilor pentru că banii sunt ţinuţi pentru deszăpezire, chiar dacă mărirea de salarii este bugetată, ceea ce înseamnă că statul intenţionează să plătească deszăpezirea din banii drumarilor. Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt şi cei cu salariile cele mai mici şi e normal ca aceştia să fie cei mai nemulţumiţi (...) Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alţii rămân izolaţi în viscol. Am avut angajaţi care au rămas izolaţi câteva zile în câmp la Drajna, când încercau să deszăpezească drumurile din zonă", mai spun sindicaliștii. 

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna septembrie 2020, câştigul salarial mediu brut la nivelul întregii ţări a fost de 5.414 lei, faţă de 4.482 în septembrie 2018, ceea ce reprezintă o creştere de peste 20%, notează Agerpres. În aceste condiţii, sindicaliştii spun că salariile drumarilor au rămas la acelaşi nivel din 2018, când a avut loc ultima majorare, cu 11%.