DRPCIV: Câte autoturisme au fost înmatriculate în România, în T1! Peste 50% sunt second-hand
Aproximativ 82.200 de autoturisme au fost înmatriculate în România, în primele trei luni ale anului, în creștere cu 19,03% față de intervalul similar din 2015, din care aproape 17.500 de unități au fost încadrate la categoria de mașini noi, iar restul la 'rulate', relevă datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV/).
Conform statisticii, în perioada ianuarie — martie 2016, la nivel național au fost înmatriculate 17.471 de autoturisme noi, mai mult cu 21,05% comparativ cu primul trimestru din anul anterior. Numai în luna martie a acestui an au fost înregistrate 6.572 de unități noi, în creștere cu 23,09% față de aceeași lună din 2015, scrie Agerpres.
În topul celor mai înmatriculate mărci de autoturisme noi, în primele trei luni, se află: Dacia — cu 5.221 de unități (+19,80% față de ianuarie — martie 2015), Skoda (1.533 unități, +1,86%), Volkswagen (1.463 unități, +17,23%) și Ford (1.305 unități, +6,88%).
La polul opus se află: Alfa Romeo (5 unități), SsangYong și Lada (câte 4 unități), Maserati și Volvo (câte două unități), respectiv Bentley și Cadillac (câte un exemplar).
Potrivit statisticii DRPCIV, la capitolul autoturismelor second hand, în primul trimestru al anului în curs s-au consemnat 64.690 de unități, în creștere cu 18,50% față de intervalul ianuarie — martie 2015, când erau înregistrate 54.592 de exemplare.
Marca second hand preferată a românilor a continuat să fie Volkswagen (18.311 unități, +15,48% față de T1 din 2015), urmată de Opel (10.662 de unități, +15,50%) și Audi (4.962 de unități, +35,24%).
Datele oficiale arată că parcul auto național din România însuma, la sfârșitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unități, în creștere cu 5,27% față de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare.
Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unități erau încadrate în categoria autoturismelor, în creștere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme.
La nivelul Bucureștiului erau înregistrate, la finele lui decembrie, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unități la categoria autoturisme.
La capitolul uzură, circa 2,56 milioane de mașini aveau o vechime mai mare de 12 ani, în scădere cu 12,31%, în comparație cu aceeași perioadă din anul 2014. De asemenea, aproximativ 1,89 de milioane de vehicule cuprinse în parcul auto național erau încadrate la o vechime cuprinsă între 6-10 ani, în timp ce 1,76 milioane de unități aveau un grad de uzură între 11-15 ani. În același timp, aproximativ 1,20 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani.
Pe de altă parte, numărul persoanelor care dețineau permis de conducere valabil și înregistrat în România se situa, la 31 decembrie 2015, la aproximativ 7,14 milioane, dintre care 4,84 milioane erau bărbați. Cele mai multe permise auto au fost eliberate în municipiul București, respectiv pentru 921.033 de persoane. Capitala este urmată în clasament de județele: Cluj (284.070), Timiș (281.307), Constanța (276.249), Prahova (272.944), Argeș (238.771), Dolj (228.254), Brașov (225.477), Suceava (217.705), Bihor (209.074) și Iași (206.741).
La polul opus, cu cele mai reduse rate de eliberare a permiselor de conducere, s-au clasat județele Giurgiu — cu 73.549 persoane, Ialomița (70.569) și Covasna (70.424).
Potrivit DRPCIV, din totalul celor 7,14 milioane de permise eliberate până la 31 decembrie 2015, circa 2,30 de milioane erau deținute de femei, iar 4,84 milioane de către bărbați. Pe grupe de vârstă, majoritatea documentelor ce atestă dreptul de a conduce un autovehicul aparține persoanelor între 31 și 50 de ani (3,32 milioane), urmate de cele între 51 și 70 de ani (1,78 milioane) și cele între 21 și 30 de ani (1,42 milioane).