MENIU

Droguri de MARE risc pe plaja din Vama Veche. 15 persoane au fost depistate și audiate de polițiști

Poliţiştii au constatat 15 infracţiuni de deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fiind depistate 15 persoane, în urma unei acţiuni pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe psihoactive, în staţiunea Vama Veche, desfăşurată de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa.

"Au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, droguri din categoriile cocaină, ecstasy, ketamină, MDMA, precum şi un grinder metalic cu urme de materie vegetală", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În cauze, au fost întocmite dosare de cercetare penală conform Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 

Mai multe articole despre:
droguri vama veche