"Dream Fest Cinema" aduce la București nume importante din lumea filmului internațional
Festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Adolescenți s-a deschis joi seară cu un spectacol de gală prezentat de către Lavinia Șandru, în calitate de director artistic. Membri de specialitate ai juriului internațional sunt personalități din lumea fimlului internațional.
Oameni de film importanți, din întreaga lume, au venit la București la festivalul Internațional al Filmului pentru Copii și Adolescenți. Cine sunt aceștia:
Alexander Grozev (Bulgaria) Președintele Festivalului, este un foarte cunoscut critic de film din Bulgaria. Are un doctorat în Teoria Cinematografului. Este profesor de Istoria filmului la Universitatea De Sud-Vest şi lector de critică de film la Academia Naţională de Film. Alexander Grozev a fost membru în numeroase jurii la festivaluri internaţionale de film. Este membru al Asociaţiei Cineaştilor Bulgari şi de asemenea este membru în colegiul de redacţie al reviste Kino. Este fondatorul şi directorul Festivalului de Film de la Varna - LOVE IS FOLLY (dedicat filmelor de dragoste) , care s-a înfiinţat cu peste 20 de ani în urmă. Alexander Grozev a fost Director al Centrului Naţional de Film din Bulgaria, a fost reprezentantul Bulgariei în Asociaţia Europeană de Programe Media. A publicat 16 cărţi de teorie şi istorie a filmului şi are numeroase articole tipărite în Marea Britanie, Germania, Rusia etc.
Jor van Kline (SUA) este regizor și producător, născut în Hollywood – California. A crescut pe platourile de filmare ale unor mari studiouri: MGM şi RKO. A absolvit Colegiul de Artă Cinematografică din Los Angeles. A început să lucreze în industria cinematografică în 1967 şi a învăţat cel mai mult despre filme lucrând pe platourile de filmare ca recuziter, asistent de imagine, realizator de efecte speciale în miniatură şi efecte speciale de mare anvergură, scenarist, actor, regizor secund şi producător, într-o carieră de peste 48 de ani. A participat la proiecte cinematografice în Canada, Brazilia, România, Grecia, Sri Lanka şi S.U.A., unde a lucrat la toate studiourile de film importante din Hollywood.
Uta Hartmann – Beth (Germania) este ziarist la Berlin şi lucrează pentru mai multe reţele de televiziune, edituri şi presă scrisă. A studiat Literatura, Teatrul, Istoria Artelor şi Psihologia la Hamburg şi Viena. A fost copy writer şi editor de presă la o agenţie de sincronizare a filmelor. A realizat piese de teatru radiofonic şi programe de film care au obţinut numeroase premii în Germania. Critic de film pentru publicaţia “Kinder Jugend film Korrespondenz” (dedicată filmelor pentru copii şi tineret). A publicat o carte despre viaţa tinerilor vietnamezi din Germania. A participat la mai multe festivaluri internaţionale de film: Rimouski- Canada, Giffoni şi Roma din Italia, a fost membru al juriului UNICEF la Festivalul de la Berlin – Berlinale, preşedinta juriului la Panorama Asiatică a festival lui filmelor pentru copii “Golden Elephant” din India, membru al juriului la ediţia a 20-a – Festivalul Internaţional Cairo, Egipt, la ediţia a 7-a - Festivalul filmelor pentru copii Rolan Bykow – Erevan, Armenia şi la Buster Film Festival – Copenhaga, Danemarca.
Giuseppe Piccillo (Belgia) este un tânăr actor belgian, de origine italiană. A terminat cursurile celebrei Şcoli de Teatru FLORENT din Paris. A lucrat filme publicitare pentru televiziuni din Franţa. În ultimii 6 ani a făcut parte din echipa organizatorică a Festivalului Filmului de Dragoste - Mons - Belgia. În 2012 a filmat în România sub conducerea lui Dan Chişu în filmul ”Chasing Rainbows”. Este un talentat animator pentru spectacole de teatru stradal şi mai ales pentru spectacole dedicate copiilor în şcoli, spitale etc. În prezent filmează la Paris, pe platourile noului sezon al cunoscutului serial Disney – ”Violetta”.
Franziska Reck (Elveția) este producător și distribuitor, a fondat în 2000 compania de producţie RECK Film, care se axează cu precădere pe dezvoltarea şi producţia de filme documentare, experimentale şi eseu pentru marele ecran şi televiziune. Franziska Reck este implicată în mod activ de 20 de ani în promovarea producţiilor independente de film în Elveţia. A început cariera ca distribuitor de film la compania Filmcoopi din Zurich, a continuat cu promovarea filmelor elveţiene din funcţia de director la IGV/CID ( Comunitatea de Interes pentru distribuirea filmelor de calitate culturală în Elveţia) şi ca producător independent de film începând cu 1990. Fiecare film este unic în felul său, specific şi distinct şi prin urmare primeşte o atenţie specială şi individuală în fazele de producţie şi distribuţie.
Nino Jacusso (Elveția) este un regizor de origine italiană, absolvent al Şcolii Superioare de Film şi Televiziune din Munchen-Germania. Profesor de media la mai multe şcoli şi universităţi, colaborator al Festivalului Internaţional de Film – Solothurn – Elveţia, şef de programe de film la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich. În calitate de regizor a realizat peste 15 filme de scurt şi lung-metraj. În competiţia DREAM FEST va fi prezentat filmul său SHANA – The Wolf’s Music (Shana- Muzica Lupului), coproducţie Elveţia – Canada, film selecţionat cu succes la peste 15 festivaluri de film din toata lumea şi premiat în Canada, SUA, Grecia, Italia, Austria, Elveţia, Cehia, Belgia.
Alexandre Callens (Franța) este scenarist și Consultant Management. A urmat cursuri de management şi limbi străine în Franţa, Germania, Anglia, S.U.A. şi Brazilia. A coordonat mai multe proiecte importante de management la mari companii din Franţa: BMW, Renault, Credit Agricole Bank, Euroclear, Axa Assurances. Din 2011 s-a dedicat activităţii de scenarist. În prezent lucrează la un proiect de film intitulat “Sortie de Crise” (Ieşirea din Criză), un film de anticipaţie cu multiple implicaţii pe plan social, orientat către educarea tinerei generaţii, care trebuie să aibă şansa unui viitor mai bun şi sigur. Filmul se doreşte a fi o coproducţie multi-europeană.
Din juriu face parte și criticul român de film Călin Stănculescu, un veteran al criticii de film din România. Este absolvent al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Filologie. Îşi începe cariera de ziarist în calitate de colaborator la publicaţiile “Viaţa studenţească”, “Amfiteatru”, “Informaţia Bucureştiului” etc. Este coautor al unor volume colective pe teme cinematografice: “Cinema 2000”, “Cinema şi televiziune” etc. Numeroase cronici de film în cotidianul “România Liberă”. Membru în juriile criticii internaţionale (FIPRESCI) ale festivalurilor de la Salonic, Soci, Istanbul, si membru al festivalurilor din România: Târgovişte, CineMaiubit, B-Fest, Dream Fest - Slatina, Eco Fest România, MECEFF-Medias etc. Face parte din biroul Asociaţiei criticilor de film din cadrul UCIN. A fost în perioada 2009-2013 membru al Comisiei de Rating a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC). CNC este partener al festivalului organizat de Primăria Sectorului 3, alături de Inițiativa Ecologică Europeană, Asociația Pro Familia și Realitatea TV.
Pe lângă juriul de specialitate, ”Dream Fest Cinema” are și un juriu format din copii și adolescenți, ei fiind reprezentanții publicului căruia îi este dedicat Festivalul Internațional al Filmului de la București. Evenimentul are în program prezentarea a câte trei-patru filme zilnic, la care se adaugă ateliere de creație cu tematică film-regie-scenariu și la care poate participa gratuit orice persoană, indiferent de vârstă, cu o singură condiție: să se simtă copil.
”Vom învăţa să vorbim în culori, să desenăm în filme şi să cântăm pe nisip. Vom privi arta de la primele scrijelituri ale unor copii până la desăvârşirea ei în opere cinematografice consacrate. Încurajăm viaţa trăită frumos, cu optimism şi cu întoarceri spre valori autentice, care ne dau perenitate.A fi copil nu e niciodată târziu. Târziu e dacă uităm să fim frumoşi ca în copilărie!”, a spus Lavinia Șandru în deschiderea festivalului. Andrei Păunescu a susținut un concert de muzică folk-rock, alături de solista Maria Maria, antrenând tânărul public prezent să cânte piese ale părinților lor și să revină la valorile autentice românești. El afirmă că ”adevăratele construcţii sunt cele care rămân în picioare chiar şi după ce arhitecţii şi constructorii lor dispar. Aşa se întâmplă şi cu ”Dream Fest”, festivalul filmului pentru copii, plecat de la o nebunie frumoasă a lui Cornel Diaconu şi ajuns să meargă înainte, în această vară 2015, şi fără cel care a visat frumos şi a transformat gândul îndrăzneţ în realitate”.
”Dream Fest” va duce mai departe un proiect original, de a realiza un videoclip cu tema schimbului de generații tată-fiu, cu aceiași doi protagoniști, filmați în fiecare an, pentru câteva minute, cât durează un joc skandenberg, vreme de 14 ani. Evoluția celor doi, tatăl îmbătrânind, fiul maturizându-se și schimbul de forță dintre ei, transpuse în imagini, a plecat de la ideea regizorului Cornel Diaconu, de curând trecut în neființă, de a ilustra astfel poezia lui Adrian Păunescu ”Lacrimi pentru taăl învins”, o poezie care face orice cititor să lăcrimeze. Sensibilitate, atitudine pozitivă și frumos, acestea sunt cuvintele cheie ale ”Dream Fest Cinema” la care oricine e binevenit. Programul festivalului poate fi consultat aici. Intrarea este liberă.