Drama româncei din Germania: I-a fost luată fiica de autorități pentru că e "prea atașată de mamă" - Copila, ridicată direct din băncile școlii
O mamă a rămas fără fetița sa pentru că micuța era prea atașată de ea. Cel puțin așa susțin autoritățile din Germania.
Un nou caz șochează intreaga Europă. După ce autoritățile din Germania au luat 7 copii de langă parinți, istoria se repetă. Pe 10 martie 2021, micuța Pia, în vârstă de 7 ani, a fost pur și simplu luată din sala de clasă de funcționari ai Serviciului german de Asistență Socială pentru copii. Motivul?
Fetița era „prea atașată de mamă”! Cazul este cu atât mai halucinant cu cât, cu doar două zile în urmă, o instanță de judecată stabilise că fetița trebuie să rămână cu mama ei. De 4 luni fetița este in custodia statului german iar mama nu reușește să o aducă acasă. Sunt anunțate astăzi si proteste atat in România cât si in Germania după acest caz.
"Nu există niciun motiv pentru care fetița mea să fie instituționalizată. EU nu mi-am văzut fetița decât de 2 ori în ultimele 4 luni. Nu suntem un caz singular, sunt peste 500 de cazuri doar în orașul în care noi locuim. Micuța mea, înainte de a o vedea, cei care se ocupă de interesele fetiței - avocații numiți de judecători, fetița mea m-a desenat cu o coroană mare de regină deasupra capului și își dorește întoarcerea ei acasă. ", a declarat Mihaela Seiler, mama micuței, în exclusivitate la Realitatea PLUS.