MENIU

Drama regretatei actrițe Luminiţa Gheorghiu: Eu am luat locul 1 şi la durere

Luminiţa Gheorghiu

Regretata actriţă Luminiţa Gheorghiu, care s-a stins din viaţă la 71 de ani, duminică seară, a trăit cu o durere imensă în suflet. Deşi a jucat perfect în rolul de mamă-eroină, puţină lume ştie prin ce nenorocire a trecut, provocată de moartea unuia dintre copiii ei.

În urmă cu mai mulţi ani, regretata actriţă a vorbit despre cea mai neagră perioadă din viaţa sa.

"Iuliana o chema şi avea şase ani jumătate. Am un înger acum. După Revoluţie, mă uitam cum mamele îşi conduceau pe ultimul drum fetele de 18-20 de ani, în rochii de mireasă, şi mă gândeam: Doamne, ele sunt mai lovite decât mine. Eu am luat locul 1 şi la durere!”, povestea îndurerată actriţa. 

La scurt timp după această tragedie, a reuşit un rol memorabil, acela al soţiei lui Ilie Moromete. 

Născută la 1 septembrie 1949 la Bucureşti, actriţa Luminiţa Gheorghiu a jucat până în 2003 pe scena Teatrului Bulandra, dar a avut o carieră extraordinară mai ales în cinematografie. 

Primul rol în film a fost în 1974, în pelicula „Stejar, extremă urgenţă“, în regia lui Dinu Cocea, dar primul rol important a fost cel al Catrinei, soţia lui Moromete, din filmul Moromeţii (1987), în regia lui Stere Gulea.

Numele Luminiţei Gheorghiu este legat de noul val al cinematografiei româneşti, după apariţia în filmul „Moartea domnului Lăzărescu“, în regia lui Cristi Puiu, unde a jucat rolul asistentei de pe ambulanţă care îl plimbă pe pacientul Lăzărescu de la un spital la altul prin Bucureşti. De altfel, Cristi Puiu a mai lucrat cu Gheorghiu şi anterior acestui film, pentru pelicula „Marfa şi banii“ (2001), producţie care este considerată cea cu care a început noul val al cinematografiei româneşti.

DOLIU în lumea filmului românesc. Una dintre cele mai mari actrițe a țării a murit, la 71 de ani, după o boală grea

Mai multe articole despre:
luminita gheorghiu