Drama fără sfârșit a unei familii al cărei copil a murit dintr-o eroare medicală. Ce DESPĂGUBIRI a decis instanța
Părinții unui copil român care a murit în Italia trec prin momente cumplite. Drama lor pare fără sfârșit și abia acum, la opt ani de la decesul adolescentului, vina medicilor a fost recunoscută oficial de justiție. Familia băiatului a acuzat atunci medicii că au pus un diagnostic greșit fiului lor. Despăgubirile se ridică la aproape 400 de mii de euro.
Andrei Claudiu Tiseanu avea doar 14 ani când s-a îmbolnăvit. Totul a început la finalul lunii noiembrie, în 2015, când băiatul se îndrepta către liceu. În drum spre școală, i s-a făcut brusc rău și a leșinat. Deși salvatorii au ajuns rapid la fața locului, diagnosticul pus copilului ar fi fost greșit, acuză familia. Părinții au povestit că medicii le-ar fi spus inițial că băiatul este bine și că are doar o scădere a glicemiei. A fost dus la spital cu ambulanța însă a acuzat dureri din ce în ce mai mari în piept. Abia atunci, medicii au început din nou să îi facă investigații amănunțite.
A fost transportat la Spitalul Careggi din Florența, cu un elicopter, și a intrat direct în sala de operație.
S-a simțit rău în timp ce era cu prietenii și colegii săi pe stradă. M-a sunat imediat: Vino să mă iei! (...) În cele din urmă au făcut testele care au arătat disecția aortei. Abia atunci a devenit un caz de urgență și au chemat elicopterul care l-a transportat la Spitalul Careggi”, povestește tatăl băiatului.
Andrei, care nu dăduse anterior semne că ar suferi de vreo patologie, s-a stins în spital, în decursul a zece zile. Tatăl lui l-a descris ca fiind un mic geniu la matematică și practica taekwondo.
La opt ani de la decesul băiatului de 14 ani, părinții au primit despăgubiri în valoare de 390.000 de euro. Ei susțin că tot ce îi bucură este faptul că, legal, vina medicilor a fost recunoscută, nicidecum suma de bani primită.