Drama familiei Vlasov continuă: Una dintre fiice și nepoata avocatului, infectate cu COVID-19
Drama familiei avocatului Mihail Vlasov, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României continuă și după moartea soției sale, Viviana, din urmă cu o săptămână, medic de profesie, ca urmare a infecției cu noul coronavirus. Atât avocatul, cât şi una dintre fiicele sale, Ingrid Vlasov, dar şi nepoata sa, Noelle, se află internaţi în spitale din Iaşi şi Bucureşti cu acelaşi diagnostic, relatează ziaruldeiasi.ro.
Avocatul Mihail Vlasov se află în acest moment internat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi cu infecţia cu SARS -COV-2, medicii spunând că acesta suferă de o formă medie a bolii, starea sa de sănătate fiind stabilă, acesta având şi comorbidităţi, printre care şi diabet.
Pe 22 august, soţia acestuia, Viviana Vlasov a murit la vârsta de 72 de ani la Spitalul de Boli Infecţioase, după aproximativ 10 zile de internare ca urmare a infectării cu coronaviurs. Cu două zile înainte de a muri, Viviana Vlasov a fost transferată la Terapie Intensivă, starea sa de sănătate agravându-se brusc. Deşi avea 72 de ani, medicii spun că Viviana Vlasov nu avea boli asociate grave, care ar fi putut grăbi decesul. “Practic, sistemul cardio-vascular, sistemul renal, neurologic, totul a fost afectat foarte repede. Cu toate eforturile, din nefericire, am pierdut-o”, a spus Carmen Manciuc, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase.
Soţii Mihail şi Viviana Vlasov nu sunt singurii membrii ai familiei care au contractat virusul. Inclusiv fiica avocatului, celebra creatoare de modă Ingrid Vlasov şi fiica acesteia, în vârstă de 16 ani, Noelle Vlasov, sunt internate la un spital din Capitală cu acelaşi diagnostic.