Dramă cumplită în familia unei cântărețe de la noi! A fost ucis de soție
Unchiul artistei Camelia Cosma Stoiţă a fost ucis de soţia lui cu mai multe lovituri de topor. Femeia are probleme cu alcoolul şi fusese internată de mai multe ori la dezalcoolizare.
Crima a avut loc în Sibiu, în casa în care locuiau cei doi soţi. Femeia l-a lovit pe bărbat cu toporul în cap, de mai multe ori, fiind în acest moment internată la Psihiatrie, scrie libertatea.ro.
În ultimii ani, aceasta căzuse în patima alcoolului şi fusese internată de cinci ori în clinici speciale. De curând, ea fusese externată, lucru care l-a supărat foarte tare pe soţul ei.
Bărbatul ucis era fratele tatălui Cameliei Cosma Stoiţă, o interpretă de muzică populară foarte cunoscută în Ardeal.