MENIU

Dragoş Bucur, mesaj emoţionant pentru toţi românii: "Am o idee și cred că e bună!"

<p>Dragoş Bucur, mesaj emoţionant</p>

Dragoş Bucur a postat, pe Facebook, un mesaj emoţionant pentru români: "Dar dacă duminica între 22.00 și 22.15 ies toți oamenii în stradă? Nu în fața guvernului sau în piețele centrale, nu în zonele în care se vor strânge oricum cei 200000-300000 de oameni care ies de 4 zile, ci în fața blocului, a casei, a locului de munca! Vă imaginați???"

Mesajul integral al lui Dragoş Bucur: 

"Am o idee și cred că e buna!
Mă tot întreb de ce nu ies mai mulți oameni în stradă să ceară retragerea ordonanței buclucașe, stiu sigur că sunt mai multi! Motivele sunt probabil diverse: unii au copii pe care nu au cu cine sa ii lase, alții muncesc 14-15 ore și sunt prea obosiți, unii sunt prea bătrâni, unii pur și simplu locuiesc prea departe de locurile in care se demonstreaza!
Dar dacă duminica intre 22.00 și 22.15 ies toți oamenii în stradă? Nu în fața guvernului sau în piețele centrale, nu în zonele în care se vor strânge oricum cei 200000-300000 de oameni care ies de 4 zile, ci în fața blocului, a casei, a locului de munca! Vă imaginați??? Milioane de oameni ieșiți pentru 15 minute in stradă pentru a își exprima dorința ca țara asta să aibă un viitor mai curat? Ca la înviere, când ieșiți să luați lumina, doar că de data asta ieșiți să dați lumina...
E doar o idee, dar dacă O TARĂ ÎNTREAGĂ va ieși în stradă pentru 15 minute nimeni nu va putea sa ne refuze dorința și o lume întreagă se va uita înspre România și spre noi.
Dacă credeți că poate funcționa, sharuiti ideea, transformati-o intr-un mesaj mai simplu și mai concis și spuneti-le celor din jurul vostru care nu "trăiesc în online", părinți, vecini, prieteni, colegi și rude să își pună căciuli, mănuși și o geaca groasa, să facă o pauza de 15 minute și să stea în fața casei. Atât. 
Hai sa facem lumina in România duminica seara intre 22.00 și 22.15".

Mai multe articole despre:
protest protestatar dragoş bucur