Dragnea, ultimatum pentru doi miniştri din Cabinetul Tudose: Să iasă public să spună ce ştiu
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că există doi membri ai Guvernului care i-au spus că au primit informaţii că liderul PSD poate să fie arestat, iar unora li s-a spus că vor fi mai buni preşedinţi ai partidului. Dragnea le-a dat ultimatum până după Anul Nou să vorbească public.
"În PSD, din luna martie a început să li se spună unor colegi: vedeţi că pe Dragnea îl vom aresta, îl băgăm la puşcărie, tu eşti mai bun preşedinte. Probabil şi lui Sorin (n.r.: Sorin Grindeanu, fostul premier) i s-a spus. S-a spus şi în noua guvernare unor colegi din Guvern",a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Întrebat dacă premierul Mihai Tudose a avut o asemenea discuţie şi dacă i-a transmis, Liviu Dragnea a afirmat că este vorba despre alţi doi membri ai Guvernului.
"Nu ştiu, nu mi-a spus explicit, dar doi colegi mi-au spus explicit. Să fie bărbaţi şi să iasă public să spună. Le-am spus că sunt membri ai Guvernului României şi aceste lucruri vin dintr-o zonă ocultă. Îi aştept după Anul Nou, să vină să spună. Dacă nu, spun eu", a mai spus preşedintele PSD.
Sursa: mediafax.ro