Dragnea, după discuţiile cu UDMR: Nu vindem Transilvania, nu vindem nicio bucată din ţară
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat luni că a discutat cu reprezentanţii UDMR şi ai ALDE despre situaţia politică şi a adăugat că nu vinde nicio bucată din ţară.
"Noi am avut săptămânal întâlniri cu colegii de la UDMR, am stabilit asta după alegerile din 11 decembrie. În fiecare luni, liderii de grup PSD, ALDE, UDMR se întâlneau pentru că avem un acord de colaborare parlamentară. Azi am discutat despre situaţia politică actuală, era firesc să discutăm asta, este firesc, este dreptul majorităţii, este un drept constituţional, legitim de a-şi avea Guvernul în urma rezultatului alegerilor. Am înţeles că s-a spus la o televiziune că am vândut Transilvania. Nu vindem Transilvania, nu vindem nicio bucată din ţară, am discutat foarte mult despre situaţia actuală şi, foarte important, ce putem face ca pe viitor astfel de situaţii, indiferent despre ce majoritate va fi vorba, să nu se mai întâmple în România. Am început să discutăm, nu este foarte simplu, să vedem ce e nevoie să modificăm pentru a nu se mai întâmpla aşa ceva în România", a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului.
Kelemen Hunor: ”Există posibilitatea să susținem moțiunea de cenzură!”
El a adăugat că încă nu s-a decis unde trebuie făcute aceste modificări, în legislaţie sau în Constituţie.
Dragnea, oportunismul și maghiarii, în noiembrie 2016: ”Eu nu vrea să guvernez cu UDMR! Punct!”
Despre proiectele de lege iniţiate de UDMR care au intrat luni în dezbatere la comisiile parlamentare, Dragnea a spus că ele "nu au fost făcute azi-noapte sau azi dimineaţă, sunt legi ca multe altele care sunt în procedură parlamentară de o perioadă de timp iar acum le-a venit rândul".
Sursa: agerpres.ro