Dragnea leagă plecarea lui Tobă de organizarea alegerilor: MAI parcă e un minister blestemat
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că Petre Tobă este un bun profesionist şi a sugerat că s-a dorit înlăturarea sa de la conducerea MAI în perspectiva alegerilor parlamentare.
”Parcă e un minister blestemat. Aici e ceva care nu e în regulă. Bănuiesc... Din cât mi-aduc aminte - s-au stabilit alegerile pe 11 decembrie. Ministerul de Interne are un rol important. E important, numai dacă cineva vrea să facă ca acest minister să aibă un rol crucial, atunci face această schimbare. Dacă cineva vrea să-l facă crucial, atunci are nevoie de un om 100% al lui”, a declarat Liviu Dragnea, la un post tv.
El a mai spus că îl cunoaşte bine pe Petre Tobă de pe vremea când el era vicepremier, iar Tobă şef al Poliţiei Române.
”Am lucrat cu el ani de zile în diverse ipostaze, în diverse poziţii. E un foarte bun profesionist. Eu nu comentez demersul DNA, mă feresc de asta. E un om profesionist şi un om care a ţinut bine ministerul în anul ăsta, între puţinele ministere care au funcţionat bine - la locale nu au fost probleme. Petre Tobă poate fi numit un profesionist, un tehnocrat şi a trebuit să plece din Guvern. Sigur că nu e în regulă”, a adăugat liderul PSD.
Sursa: mediafax.ro