MENIU

Bombă! Noi afaceri necurate ale lui Dragnea Jr. cu Tel Drum

Dragnea Jr, afaceri necurate cu Tel Drum
Familia Dragnea, afaceri cu Tel Drum

O nouă bombă de presă, pe lângă cea din scandalul "valizei din Teleorman"! Fiul lui Dragnea a luat de la Tel Drum active de 3 milioane euro și a plătit doar 5.900 euro!

Nu doar scandalul "Valiza" explodează în familia Dragnea: noi documente publicate de Track News demonstreză că Dragnea JR. a obţinut zeci de miilioane de euro de la Tel Drum.

Compania Tel Drum SA și directorul ei, Petre Pitiș, nu doar i-au achitat lui Valentin Dragnea, fără a avea o bază legală, reparațiile mașinii. Ci i-au cumpărat și dăruit odraslei liderului PSD mai multe autoturisme de lux, arată sursa citată.

Mașini de zeci de mii de euro i-au fost cedate lui Valentin Dragnea printr-un mecanism destul de neșlefuit: erau cumpărate pe firmele ce au fost apoi cedate, cu active cu tot, la prețuri derizorii.

De exemplu, pentru toată societatea Gransiloz SRL, Valentin Dragnea a plătit suma de 5.600 de euro. Dar de acești bani s-a ales, printre altele, cu un Ford Ranger și un Mitsubishi Pajero aproape achitate integral. Plus un..cal evaluat la 3.700 de lei.

La fel, prin firma Zooveg 2010 SRL, pentru care Valentin Dragnea a achitat în noiembrie 2016 suma de 1.430 de lei (aproximativ 317 euro), fiului liderului PSD i s-a dat un VW Touareg ce figura în contabilitate cu o valoare brută de 149.242 lei. Așadar, pentru doar 317 euro, Dragnea jr. s-a ales de la Petre Pitiș – Tel Drum SA cu o mașină de peste 33.000 de euro.

O super-afacere, dat fiind că și azi prețul oricărui autoturism din cele trei este de peste 20.000 de euro. Și acestea nu au fost singurele active imobilizate cu valori considerabile luate pe bani puțini de Valentin Dragnea.

Documente contabile ale Gransiloz SRL și Zooveg 2010 SRL arată că, la momentul preluării lor de către fiul liderului PSD, firmele mai aveau active de 2,7 milioane de euro!

- baterie silozuri cereale – valoare de 2.901.741 lei/ 630.000 de euro

- echipament silozuri cereale – valoare de 7.348.340 lei/1,6 milioane euro de euro

- autocamion Mercedes – valoare de 143.302 lei/ 30.000 de euro

- combină Claas Lexion 600 – valoare de 558.075 lei/ 121.000 de euro

- combină Claas Lexion 600 – valoare de 657.082 lei /142.000 de euro

- tractor Claas – valoare de 667.293 lei/ 144.000 de euro

- tractor Axion 940 – valoare de 697.500 lei /146.000 de euro

- tractor Arion – valoare de 320.657 lei /70.000 de euro

TOTAL- 2.783.000 de euro

Mai multe articole despre:
Valentin Dragnea dragnea jr