Dragnea joacă alba-neagra cu referendumul şi lansează un nou scenariu halucinant (VIDEO)
Liviu Dragnea îi pune în dificultate pe liderii PSD care în ultimele zile au declarat că nu susţin referendumul şi nu vor vota. Aflat în vizită electorală în Dolj, liderul social-democat a afirmat exact contrariu. PSD nu boicotează referendumul, este o minciună. Liderul social-democrat a invocat chiar un scenariu potrivit căruia SRI şi SIE ar unelti împotriva sa.
„De unde aţi scos-o cu boicotul partidului, domnişoară? Este o minciună. PSD a spus în permanenţă că noi susţinem întrebările de la referendum. Cu referendumul au probleme Iohannis, pe de o parte, că habar nu are de întrebările pe care le-a pus pentru că nici nu l-a interesat, iar pe de altă parte USR-ul şi PNL-ul pentru că ei, dacă vor veni la guvernare, vor să modifice prin ordonanţă de urgenţă legile justiţiei. Deci, ei sunt cei mincinoşi în referendum, noi susţinem aceste întrebări. Nu-l boicotăm, dimpotrivă, susţinem prezenţa la referendum“, a afirmat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a afirmat chiar că Serviciul Român de Informaţii ar fi făcut o sesizare la Parchetul General legat de un eventual boicot.
„SRI a făcut sesizare la Parchetul General că eu am de gând să boicotez lumea să vină la referendum ca să-mi mai facă un dosar penal. Deci eu, despre referendum nu mai vreau să vorbesc absolut nimic. Când am îndemnat lumea să vină la vot în 2012, m-au condamnat ăştia. În lege scrie că dacă împiedici sub orice formă sau boicotezi lumea să vină la referendum este infracţiune. Nu s-a sesizat nimeni că la referendumul pentru familiei USR-ul şi nu numai a boicotat şi a îndemnat lumea să nu vină la vot. Fiecare om să meargă şi să voteze aşa cum îl îndeamnă conştiinţa şi să hotărască el dacă votează sau nu“, a mai spus Dragnea.
Dragnea în DOlj, acuzaţii la adresa SRI şi SIE
Liderul PSD i-a contrazis prin declaraţiile sale pe mai mulţi lideri de marcă ai PSD, care miercuri au anunţat în scris sau verbal că nu participă la vot.
Șerban Nicolae a scris pe facebook că va vota doar la europarlamentare. "Eu susțin participarea la toate tipurile de scrutin, dar nu la simulacre. Merg pe 26 mai la secția de votare și VOI VOTA DOAR la alegerile pentru Parlamentul European!"
Mesajul a fost preluat și de fostul ministru al Apărării Mihai Fifor ''26 mai, doar alegeri europarlamentare! Merg pe 26 mai la secția de votare și VOI VOTA DOAR la alegerile pentru Parlamentul European!''
Nici Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, nu vrea să participe la referendum. "Eu nu voi vota şi nici nu voi îndemna pe nimeni să voteze, să fie părtaş la manipularile pe care Klaus Iohannis încearca să le promoveze în rândul societăţii", a declarat Buzatu într-o intervenţie la Realitatea TV.