MENIU

Cel mai aberant reproș care i s-a făcut lui Dragnea în CEx. Ce-i doare de fapt pe "baronii roșii"

Agenda internă a PSD se află în coliziune directă cu agenda și interesele societății românești. Lui Dragnea i se reproșează nu că pune pumnul în gură justiției și luptei anti-corupție, ci dimpotrivă - că nu a legiferat nici până acum amnistia și grațierea corupților!

Paul Stănescu, vicepremier și președinte al PSD Olt, unul dintre principalii contestatari ai lui Liviu Dragnea în PSD, a reproșat în cadrul CEX că s-a vorbit prea mult de amnistie și grațiere și că această problemă ar fi trebuit rezolvată până acum, mai ales că este an centenar, au declarat surse participante la CEx.

De altfel, în scrisoarea anti-Dragnea semnată de Stănescu, Firea și Țuțuianu unul dintre puncte se referă la adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă.

La punctul 13 din scrisoare se precizează următoarele:

Adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă. Reforma justiției și a politicii penale pot reuși, fiind acceptate de societate numai în măsura în care convingem că acestea se fac în interesul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor

Sursa

Mai multe articole despre:
Paul Stanescu cex psd scrisoare anti-Dragnea