Dr. Horațiu Moldovan este optimist: ”Încă există risc, dar NU suntem într-o situație explozivă”
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății - medicul Horațiu Moldovan are un mesaj optimist legat de evoluția pandemiei de coronavirus în România. În opinia sa, riscul nu a trecut, dar nu ne aflăm într-o situație explozivă.
”E vorba de un zig-zag, dar dacă ne uităm la vârfuri, acestea au tendința de a coborî. Suntem într-o situație controlată, este încă risc, dar nu suntem într-o situație explozivă”, a afirmat Horațiu Moldovan.
Acesta a spus că deși ne aflăm pe o curbă crescătoare, creșterea nu este alarmantă. Măsurile de relaxare se vor lua progresiv, pas cu pas, pentru a evalua în timp răspunsul epidemic.
„Am plecat de la un singur laborator în România, la Insitutul Matei Balș, iar astăzi avem 70 de laboratoare care fac aceste teste. Am plecat de la câteva teste pe zi, iar astăzi putem face până la 11.000. De regulă, facem cam 7.000”, confirmă secretarul de stat. Mortalitatea în România a fost de 5%, o valoare mică în contextul european. De asemenea, numărul de vindecări a depășit în anumite zile 30%”, a afirmat secretarul de stat, luni, la un post TV.