MENIU

DR. Alexandru Rafila: România trebuie să repornească economia

Profesorul Alexandru Rafila crede că, deși epidemia de coronavirus din România încă nu și-a atins vârful, autoritățile trebuie să se gândească la o strategie de repornire a motoarelor economiei.

A sosit momentul pentru ca autoritățile să pregătească o strategie coerentă de reluare a activității, crede renumitul profesor.

„Există mai multe criterii care trebuie luate în considerare pentru această decizie. Există un set de criterii epidemiologice care se referă la scăderea susținută a numărului de cazuri noi, care trebuie să se petreacă într-o perioadă de minim 7-10 zile și bineînțeles că există și criterii de natură economică, care trebuie să fie considerate importante pentru că, până la urmă, economia e cea care susține sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, la un post TV.

În primul rând, „se poate lua o decizie care nu trebuie să fie neapărat extinsă la nivel național, dar măcar la nivel local pentru județele care întrunesc criterii de admisibilitate, să se poată ridica o parte măsuri”.

De altfel, Alexandru Rafila susține că strategia „depinde de guvern, cum gândește să facă acest lucru, dar ar fi bine ca din timp să facem o strategie, mai ales că există un document de poziție al Comisiei Europene în acest sens. Măsurile trebuie armonizate cu cele din alte state. Noi trebuie să avem o strategie discutată, evaluată, cunoscută de toată lumea. Unele dintre problemele cu care încă ne confruntăm este lipsa de uniformitate a deciziilor de la nivel central sau local, ori lucrul ăsta trebuie articulat să avem un rezultat optim”.

Mai multe articole despre:
alexandru rafila coronavirus