Dovada șocantă: moartea găsește mereu pe cine trebuie
Incidentul relatat de un polițist cunoscut a avut loc în primăvara anului 1994. De notat: este o ficțiune. Relatarea spune că un tânăr american pe nume Ronald Opus a decis să-și pună capăt zilelor. În scrisoare, Ronald a menționat faptul că a ajuns la acest pas din cauza problemelor financiare și lipsa înțelegerii din partea părinților.
După ce și-a terminat scrisoarea, tânărul s-a urcat pe pervaz și s-a aruncat în gol de la etajul 9. E puțin probabil că ar fi făcut acest pas, dacă ar fi știut, că în acea zi se spălau geamurile la etajul 8 și a fost întinsă o plasă de siguranță la etajul 7. Ar fi zburat două etaje și ar fi aterizat pe plasă, în viață. Dar soarta a intervenit cu un nenoroc fatal, scrie Perfectmedia.info.
În timp ce Ronald zbura pe lângă etajul 8, în capul lui a nimerit un cartuș, descărcat în acel moment de locatarul apartamentului de la nivelul respectiv. În timp ce poliția încerca să stabilească identitatea cadavrului, care avea capul complet mutilat din cauza împușcăturii, detectivii au decis să-l acuze pe cel care a împușcat – omor prin imprudență.
Ronald Opus ar fi rămas în viață, după ce ar fi aterizat pe plasă.
Analizele ulterioare au descoperit noi dovezi. S-a demonstrat că vecinul și-a împușcat, de fapt, soția sa, astfel a mai fost acuzat de – tentativă de omor. De fiecare dată când vecinii se certau, în momente de furie bărbatul lua pușca neîncărcată de pe perete și se făcea că împușcă, în acest mod îi provoca o sperietură zdravănă soției.
Acest fapt era aproape un ritual în familie. Potrivit soților pușca stătea atârnată de perete și nimeni niciodată nu a încărcat-o. În acest caz, în conformitate cu legislația Statelor Unite, acuzația uciderii din culpă îi revenea celui care a încărcat pușca. Dar cine ar fi? Pe parcurs poliția a depistat că, accesul liber către armă putea avea doar fiul lor. Atunci detectivii l-au interogat pe prietenul acestuia și au scos l-a iveală niște adevăruri.
Fiul cunoștea maniera tatălui de a-și amenința soția. Acesta a încărcat arma în secret, cu speranța că la prima ceartă tatăl o va împușca pe mama lui și în consecință va ajunge după gratii. Din păcate pentru răzbunător, părinții acestuia în ultimele săptămâni se înțelegeau foarte bine. Unde poate fi acest ticălos?
S-a descoperit că fiul lor locuia cu un etaj mai sus, deci acesta era însuși Ronald Opus. El a încărcat pușca și când răzbunarea a eșuat, în disperare s-a aruncat de pe geam. Și într-un final a fost împușcat de propriul glonte cu ajutorul propriului tată, pe care a vrut să-l bage la închisoare. Sinuciderea a avut loc, deși nu chiar așa cum a fost planificată de Opus…
Relatarea, făcută de un cunoscut detectiv, a ajuns între timp să fie prezentată drept un caz real. Totuși, rămâne doar atât: o ficțiune. O ficțiune care a fost între timp ecranizată sau adaptată, în tot felul de filme sau seriale, printre care Magnolia, Law & Order, Homicide, CSI Miami.