Douăsprezece persoane au murit într-un accident de autocar în Spania
Douăsprezece persoane au murit într-un accident de autocar în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sud-estul Spaniei, a declarat o purtătoare de cuvânt a Guvernului regional de la Murcia, potrivit Mediafax.
Autocarul a căzut într-o râpă adâncă de câţiva metri înainte de miezul nopţii, sâmbătă, din motive necunoscute. Testele de alcoolemie şi droguri efectuate asupra şoferului şi colegului său au fost negative, a precizat pentru presă prefectul regiunii Joaquin Bascuñana.
Autocarul, care aducea acasă, de la Madrid, locuitori din satul Bullas, în regiunea Murcia, a căzut pe o parte, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea spaniolă.
Acesta este cel mai grav accident înregistrat în Spania din 2008, când nouă turişti finlandezi au murit în sudul ţării. În iulie 2013, nouă persoane au decedat după ce autocarul în care se aflau a ieşit de pe carosabil, în centrul Spaniei.