MENIU

Două tramvaie s-au ciocnit în plină zi, la Timișoara. Unul dintre vatmani, transportat la spital

Două tramvaie s-au ciocnit în plină zi, la Timișoara. Unul dintre vatmani, transportat la spital/ Captură foto

Două tramvaie s-au ciocnit, vineri, în centrul Timişoara. Din primele informații, unul dintre vatmani a fost rănit, fiind transportat la spital. Circulaţia tramvaielor este blocată în centrul oraşului.

Un accident între două tramvaie a avut loc vineri, în Timișoara. Impactul s-a produs între un tramvai plin cu călători şi un altul care circulă pe liniile din oraş pentru a stropi calea de rulare, pe caniculă.

Accidentul a avut loc după coborârea de pe Podul din zona Maria, în timp ce tramvaiul cu călători se află în spatele utilajului, în dreptul staţiei de la Catedrala Mitropolitană, în centrul oraşului. 
 
Potrivit martorilor, vatmaniţa care conducea tramvaiul cu călători nu a reuşit să oprească garnitura la timp, astfel că s-a izbit de utilajul folosit pentru stropirea liniilor de tramvai. În urma impactului, femeia a fost dusă cu salvarea la spita, dar nu este rănită grav.

STPT a trimis echipa de intervenție la fața locului. De asemenea, și polițiștii fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat.