Două șefe de la APIA Argeș, trimise în judecată pentru trucarea unui concurs
Directoarea executivă a APIA Argeș și adjuncta sa, Turcescu Mariana și Delureanu Anamaria, au fost trimise în judecată pentru că în 2021 au dat subiectele unei candidate înaintea unui concurs pentru un post de consilier clasa I, grad profesional debutant.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor Turcescu Mariana și Delureanu Anamaria Alexandra, la data faptelor și în prezent director executiv, respectiv director executiv adjunct în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul județean Argeș și membre ale unei comisii de concurs, pentru „săvârșirea unor infracțiuni de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, comise în forma autoratului și a complicității”.
„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt. În cursul lunii februarie 2021, inculpata Turcescu Mariana, beneficiind de ajutorul colegei sale, Delureanu Anamaria Alexandra, printr-un intermediar, ar fi remis lista cu subiectele propuse unei candidate la postul de , scos la concurs de instituția pe care o conduceau. Ca urmare, în luna martie 2021, persoana respectivă a câștigat concursul și a ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv”, potrivit comunicatului de presă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș.