MENIU

Două persoane, rănite după ce s-au răsturnat cu mașina pe drumul spre Mănăstirea Neamţ

Două persoane, rănite după ce s-au răsturnat cu mașina pe drumul spre Mănăstirea Neamţ/Arhivă foto

Două persoane au fost rănite sâmbătă, după ce s-au răsturnat cu mașina în afara carosabilului, pe drumul care duce spre Mănăstirea Neamţ. Poliția anchetează cazul pentru a stabili cauzele producerii incendiului.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Târgu-Neamţ şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

"Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit un autoturism în afara părţii carosabile în care se afla conducătorul auto, încarcerat. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei, un bărbat de 67 de ani, în stare de semiconştienţă. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ şi transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu-Neamţ. O femeie de 62 de ani, pasageră în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu-Neamţ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.



Pompierii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.