MENIU

Două persoane, atacate de un câine în Sectorul 6 al Capitalei! Animalul a fost prins de ASPA - Ce au descoperit angajații de la Protecția Animalelor

Foto: Facebook ASPA București

Două persoane au fost atacate de un câine în Sectorul 6 al Capitalei în timp ce se aflau la plimbare cu proprii lor câini. Poliţiştii Secţiei 22 au cerut ajutorul echipajelor ASPA, care au capturat animalul. Este vorba despre un metis de Brac. 

”Două persoane şi câinii acestora au fost atacate duminică, 10 septembrie, de un câine care circula liber pe bd. Ghencea din Sectorul 6. Echipajul de intervenţie ASPA, sesizat de poliţiştii secţiei 22 Poliţie, a capturat în siguranţă câinele şi l-a transportat la un adăpost ASPA”, a transmis, marţi, ASPA.

Sursa citată a precizat că, în urma verificărilor, s-a stabilit că animalul are proprietar, fiind microcipat şi înregistrat în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân (RECS).

”Vorbim aşadar despre un metis de Brac, cu deţinător, care fie a fost abandonat, fie a fost pierdut din neglijenţa proprietarului.

În acest caz am sesizat Serviciul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţiei a Municipiului Bucureşti pentru încălcarea prevederilor OUG 55/2002, art. 11, alin. 1”, a mai transmis sursa citată.

Este vorba despre ”neluarea mãsurilor de prevenire a atacului canin de cãtre proprietarul cainelui sau de deţinãtorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.