Curentul electric, întrerupt astăzi în Ilfov și Giurgiu. Care sunt localitățile afectate
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, temporar, luni, în mai multe zone din județele Ilfov și Giurgiu ca urmare a lucrărilor de revizii, reparații și modernizări.
În județul Ilfov, între orele 8,00 — 16,00, nu vor avea curent electric locuitorii comunei Ciolpani, satul Țigănești, din strada Fermei și străzile adiacente, iar între orele 9,00 — 17,00, cei din localitatea Cernica, comuna Tânganu, străzile Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare și Nicolae Bălcescu, potrivit agerpres.ro.
De asemenea, între orele 9,00 — 18,00, va întreruptă alimentarea cu energie în localitatea Voluntari (Pipera), pe bulevardul Pipera Tunari, de la intersecția cu strada Bisericii până la intersecția cu strada Potcoavei, iar între orele 10,00 — 15,00, în localitatea Mogoșoaia, străzile Vânătorilor, Livezilor, Nichita Stănescu, Marinarilor, Doinei, Garoafei și străzile adiacente.
În județul Giurgiu, între orele 7,00 — 10,00 și 12,00 — 19,00, curentul electric va fi oprit în localitatea Malu, CFE Malu 3, Creșa de Copii Slobozia, iar între orele 8,00 — 16,00, în localitatea Chiriacu. Alimentarea cu energie electrică se va întrerupe între orele 8,00 — 18,00, în localitatea Mogoșești, străzile Victoriei și Duzilor, în satul Palanca din comuna Florești-Stoenești, strada Principală la intrare dinspre Bolintin Vale, strada Principală spre Biserică, SC Casa Bobe, AT. Auto KM 30, Statie Peco GAZ KM 30, SC Amiabil, Școala și localitatea Uzunu.