MENIU

Două femei au fost lovite de o maşină pe o trecere de pietoni din Sibiu. Victimele, transportate la spital

Poliție / Foto: Inquam Photos

Două femei de 25 și respectiv 55 de ani, care traversau o stradă din municipiul Sibiu, pe trecerea pentru pietoni, au fost accidentate, sâmbătă dimineaţă, de o maşină. Cele două victime au fost transportate la spital.

”Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident produs pe strada Henri Coandă, din municipiul Sibiu. Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă, dinspre Vasile Aaron, un sibian în vârstă de 67 de ani nu a acordat prioritate şi a lovit două femei, una în vârstă de 25 de ani şi una în vârstă de 55 de ani, sibience, care traversau strada pe trecerea pentru pietoni”, a transmis, sâmbătă dimineaţă, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Sibiu.

Potrivit sursei citate, cele două femei au suferit vătămări corporale, fiind transportate la spital conştiente.

”O femeie de 25 de ani a suferit un traumatism  de membru inferior, iar o a doua victimă, de 55 de ani, femeie, a suferit traumatisme craniene, de clavicula şi de toarace”, au precizat reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sibiu.

Pentru moment nu se cunosc informații legate de cauzele producerii accidentului.