MENIU

Două case din Gorj, JEFUITE de hoți: Lovitură de zeci de mii de euro

Pol

Un grup de hoți a dat o lovitură uriașă în județul Gorj. Indivizii au intrat în casa unui medic și au furat peste 100 de mii de euro și mai multe bunuri de valoare. Tâlharii au jefuit și un om de afaceri, tot din același județ. 

Faptele s-au petrecut în urmă cu două săptămâni. Se pare că hoții ar fi acționat "la pont", respectiv urmăreau victimele și dădeau lovitura când acestea nu erau acasă.

În ceea ce privește cazul medicului, hoții au acționat când acesta era de gardă la dispensarul din localitatea Tismana, județul Gorj. De aici au furat diferite electrocasnice, plasme, chiar și sistemul de supraveghere electronică, dar și suma de 600.000 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 120.000 euro.

După un plan similar s-a acționat și în cazul unui cunoscut om de afaceri local, căruia i-au fost furate mai multe bunuri. 

Până acum polițiștii nu au reușit să dea de urma hoților, astfel că cele două cazuri sunt încadrate cu autor necunoscut (AN). 

 

 

Mai multe articole despre:
gorj case jefuite medic jefuit gorj hoti